Arhive pe categorii: mumbai

Adio, Mumbai, de pe Saraj Express

Standard

Am prins apusul de soare din avion. A fost minunat. Niciodata nu m-am simtit mai aproape de soare ca atunci. Nu imi puteam dezlipi ochii de la fereastra avionului, observand dansul luminii solare printre nori. In acelasi timp simteam o impacare totala in privinta experientei mele in India. Pot spune acum cu adevarat ca am trecut prin de toate, am avut o experienta completa.

Ajunsi acasa la U., seara, am cunoscut parintii si bunica lui. Din nou am dat de oameni minunati, care m-au tratat ca si cum as fi cu adevarat frate cu U.. Am discutat cu ei liber, ca si cum am fi prieteni de-o viata, si am iesit sa luam cina in oras. A fost o cina imensa, am avut parte de multe feluri de mancare indiana…

Inainte de cina, insa, am fost cu U. sa vizitam niste prieteni de-ai lui, o formatie de nu-metal. A fost interesant sa vad cum se dezvolta aceasta latura in India. Sunetul era foarte bun, instrumentele sunau tare si profesionist. Nu ma asteptam sa am parte de un asa concert intr-un apartament, la etajul 4, si sa dau din cap dupa atata oboseala acumulata.

Dupa cina cu parintii am fost in acelasi apartament sa mai povestim, sa cunosc si eu prietenii lui U.. Unul dintre baieti avea rasta, nu stiu cum si le putea intretine pe caldura permanenta din Mumbai.

Pe la ora 2 am adormit… si a doua zi m-au trezit parintii lui U., imi pregatisera micul dejun, si un pachet sa iau pe tren. Foarte dragut din partea lor. Ne-am luat la revedere, si U. m-a dus la gara, m-a urcat in tren, si ne-am simtit din nou ca ultima oara cand ne-am luat la revedere…

Eram in Bucuresti, in statia de autobuz, l-am urcat pe U. in autobuzul spre aeroportul Otopeni. Pe atunci fumam. Autobuzul pleca in 5 minute, si i-am zis lui U… hai pana afara la ultima tigara. Si intr-adevar, de atunci amandoi ne-am lasat de fumat. Tigara aceea a insemnat foarte mult pentru amandoi, pentru ca era tigara indiana, adusa de U. in Romania cu 2 luni inainte. Pastrasem inca de atunci acea tigara pentru acel moment.

Asa a fost si acum, insa nu a mai fost vorba de fumat acum. Pur si simplu ne-am urat toate cele bune si sa ne vedem sanatosi data viitoare.

Am petrecut 21 de ore in Saraj Express, unul din cele mai ieftine si murdare trenuri indiene. Parintii lui U. mi-au sugerat ca nu a fost o idee buna sa iau acel tren… si am stat de data asta doar in patul meu, situat sus, la nivelul 3… la inceput cand mergeam la baie imi luam bagajele cu mine, insa dupa o vreme am inceput sa am incredere in cei din jurul meu, mi-am dat seama ca sunt oameni buni si i-am rugat sa imi urmareasca bagajul cat timp eram la baie. Si nimic rau nu s-a intamplat, atat doar ca m-am plictisit ingrozitor, stand in aceeasi pozitie 21 de ore, pentru ca spatiul era mic. Am trecut prin locuri mirositoare, am incercat sa dorm insa a fost greu din cauza ca am calatorit ziua. Noaptea s-a facut chiar frig, si ventilatoarele mergeau fix spre mine si nu aveam cum sa le opresc.

La final a avut intarziere de vreo 20 de minute, am ajuns pe la 4 jumatate in Delhi.

Am luat ricsa, am ajuns acasa pe la 5. C. se trezise, si am stat si am povestit toata dimineata, pana a plecat ea la munca.

Anunțuri

Livrare pasaport pe ruta Delhi-Mumbai

Standard

Nu va recomand sa incercati asa ceva, mai ales cand sunteti intr-o tara unde distantele intre orase sunt in jur de 3000 de km, si trebuie sa parasiti acea tara in 6 zile.

Tipul de la FedEx ne-a sunat toata ziua aproape, sa ne tina la curent cu ceea ce face. La inceput nu a gasit adresa mea din Delhi, a durat multa vreme sa ii explicam pe unde sa o ia, apoi discutam la un telefon cu I. care se afla in apartamentul din Delhi, si la un telefon cu tipul de la FedEx, incercam sa le explic la amandoi ce se intampla si incercam sa ii pun in legatura. Dupa o vreme a ajuns si a preluat pasaportul meu. Din clipa aceea toata ziua mi-a batut inima puternic.

Intre timp am fost la moscheea Haji Ali, aflata pe o insula in marea Arabica. Legatura era facuta de o poteca prin mare, foarte aglomerata din cauza ca e duminica. Inauntru lumea se impingea sa aduca ofranda zeilor, si mese intregi de oameni se rugau.

Dupa acea manastire am luat pranzul si apoi am fost sa ne plimbam pe plaja din Bangra. Foarte multe reprezentatii in strada, dansuri din diferite tari, precum si mima, teatru de strada. Ce a fost mai interesant a fost un dans brazilian realizat de o echipa foarte dinamica, din instrumentisti si dansatori. Ce se intampla era in felul urmator – arte martiale ale caror scop era imprietenirea, si nu bataia. Oamenii se prefaceau ca se lovesc, in schimb isi strangeau mana si isi zambeau. Foarte interesant. O sa pun videoclipul pe youtube cand ajung acasa.

Spre seara, emotiile mele cu pasaportul au fost din ce in ce mai intense. Am ajuns la timp la aeroport, unde am fost dusi intr-un loc suspect, fara lume, cu un birou si un calculator. S. i-a dat omului de acolo buletinul ei si un cod, si apoi am asteptat vreo ora. Ni s-a spus ca documentele oficiale sunt intr-un sac la fundul camionului in care venisera de la avion, si fiind duminica, nu sunt multi care sa ajute la descarcarea bagajelor.

Dupa alte 20 de minute vine un om din spate cu un plic. Era pasaportul meu. Eram atat de fericit! Mi s-au hotarat urmatoarele zile – aveam sa plec in Goa cu U., a doua zi la 11.50 aveam avionul.

Mumbai, ziua 2

Standard

(Ajuns acasa in Delhi, copiez notitele din zilele trecute din carnetel)

S-a facut 1 jumate. Dupa o discutie prietenoasa cu menajerul apartamentului in care stau, m-am retras in camera si scriu intr-un carnetel. De data asta nu am mai imprumutat laptop.

Azi starea mea psihica a variat intre emotii, fericire, entuziasm si neincredere.

Pentru a afla ora la care m-am trezit am facut poze la nimereala prin camera, si ora mi s-a afisat pe pozele de pe aparat. Nu mai am telefon!!

Am luat micul dejun cu S., si apoi am plecat prin oras, sa imi arate ce ar vedea orice turist care vine in Mumbai. Am luat trenul local catre Colaba Fort. Cladirile, strazile, atmosfera mi-a adus aminte de Bucuresti. Orasul parca ar fi european, insa foarte aglomerat si cu trafic foarte agitat. Am luat taxiul catre Prince of Wales Museum, unde influenta britanica isi spune cuvantul. In Mumbai, oriunde am vrea sa mergem, trebuie sa luam taxiul, ricsa sau trenul. Altfel nu se poate. Nimic nu e la distanta de mers pe jos.

Am ajuns apoi la malul marii Arabice, unde am facut poze in dreptul monumentului India Gateway, locul de unde britanicii au patruns pentru prima oara in India. Langa monument se afla Taj Hotel, unde au avut loc nefericitele atentate teroriste din anii trecuti. Am luat apoi pranzul intr-un local plin de straini, dupa care am gasit un taximetrist musulman foarte dragut care ne-a dus la marea Universitate din Mumbai, Curtea Suprema, Rajabai Clock Tower (un fel de Big Ben al Indiei), Malabar Hill, unde locuiesc cei mai bogati indieni.

Am facut o tura prin Marine Drive, un loc exotic la malul oceanului Indian. Am vazut casa guvernatorului, care are o plaja privata si e baricadata si pazita de o armata intreaga… am vazut case diplomatice, un templu jainist, fosta locuinta a lui Gandhi intre 1917 si 1934, de unde a pornit revolta impotriva britanicilor, si am prins apusul in Hanging Gardens, un parc in care tufisurile au forme de animale, si multe locuri de joaca pentru copii, printre care Shoe House, o casuta in forma de cizma.

Taxiul ne-a lasat la plaja Chapatty, unde am servit culfy (inghetata indiana) stand in pozitii de yoga pe terase amenajate in asa fel incat lumea sa stea pe jos. Peste tot pe plaja erau grupuri de tineri stand pe jos, admirand luna, precum si familii iesite la plimbare.

Mumbai nu doarme niciodata, noaptea e aproape la fel de agitata precum ziua. Localurile sunt deschise pana tarziu, plus ca zilele acestea am prins festivalul Navrati (9 nopti), care s-a incheiat cu dansurile colorate ale oamenilor pe strada, in dreptul camioanelor in care se aflau statuile unei zeite, care dupa cateva ore de dans, era dusa spre ocean si depusa in apa, dupa care statuia se topea.

Toata ziua m-am luptat cu o noua problema – faptul ca nu am pasaportul la mine, si tatal lui U. a rezervat bilete de avion online pentru noi pentru Goa. In 2 zile trebuie sa plec in Goa si nu am pasaport. Nu vreau sa mentionez cate telefoane a trebuit sa dea S. pentru a da de cineva de la FedEx care a fost de acord sa imi trimita pasaportul spre Mumbai, din Delhi. Foarte riscanta solutia, insa singura valabila. Urma sa mi-l trimita cu primul zbor, in regim de urgenta. Asta este cu siguranta ceva ce nu voi spune niciodata parintilor!

Seara, ajuns in camera, am constatat ca banii stransi de pe tren, de la oameni, disparusera. Era o suma mica, si singurul care a fost toata ziua in apartament a fost menajerul. Am facut greseala sa ma iau de el, si l-am ranit foarte tare. Nu avea cum sa fie el, pentru ca prin asta risca sa isi piarda meseria, in urma careia castiga mult mai mult decat banii pe care ar fi putut sa mi-i ia. A inceput sa se jure ca nu a fost el, si scena nu a fost frumoasa. Toata ziua m-am simtit vinovat ca l-am acuzat pe el, nu ar fi facut el una ca asta, iar parintii lui S. il cunosc de cand era mic, si stiu si ei ca nu ar fi fost in stare. Nici pana in ziua de azi nu am aflat unde sunt acei bani, mai ales ca stiu foarte bine unde i-am pus in ghiozdan. Se pare ca mi-a fost predestinat sa nu imi ramana banii pe care i-am primit din mila de la oameni.

Am luat cina cu S. si cu parintii ei. Sunt niste oameni minunati. Ma trateaza ca pe unul de-al lor, ca pe un frate de-al lui S..

(….)

Ma pun la somn caci maine am o zi plina… si importanta, o zi care va decide daca merg sau nu in Goa.

Banii si telefonul nu aduc fericirea

Standard

Acum stau in camera cu fratele lui S., numit T.. Am intrat putin pe internet. Ieri a fost o zi plina, am vazut mare parte din Mumbai…. parca e un oras european, e mai curat si mai deschis decat Delhi… nici nu se compara. Parca nu ar fi India pe care o stiu eu. Mi-a placut foarte mult, mi-as fi dorit sa stau aici si nu in Delhi… oportunitatile sunt mai mari, cat si peisajele sunt mai frumoase, cat si oamenii sunt mai deschisi, cunosc mai bine engleza, si in plus, lucru socant pentru mine – soferii de ricsa si taxi merg intotdeauna pe ceas.
Postul de blog despre ziua de ieri l-am scris ieri noapte intr-un carnetel, foile sunt ratacite prin camera, o sa il public indata ce voi avea timp, plus pun poze din locurile pe care le-am vazut.
Am fost primit in familie cu bratele deschise, am fost tratat ca pe un membru de-al lor… Servim mesele impreuna, discutam deschis despre orice, glumim… aici ma simt ca acasa, ma simt ca si cum as fi unul din copiii acestei familii. M-au facut sa uit de incidentul ce l-am avut pe tren, m-au facut sa ma simt fericit din nou.

Un vagabond norocos in Mumbai

Standard

Joi la ora 20.30 imi luam la revedere de la fetele din apartamentul din Delhi. Am plecat zambind, cu ghiozdanul in spate, nestiind ce va urma sa mi se intample.

Am ajuns la gara mai repede, am avut timp sa imi cumpar de mancare si apa. M-am asezat in tren pe locul corespunzator, iar intre timp lumea a inceput sa vina. Eram singur, intre indieni.

„Sa nu ai incredere in nimeni”, erau cuvintele ce imi sunau in minte. Le auzisem de multe ori… „Sa ai mare grija de bagaj, sa ti-l iei cu tine la toaleta”, erau alte sfaturi ce le auzisem. Si intr-adevar, cand am fost la toaleta, am luat ghiozdanul cu mine.

Clasa sleeper are 3 paturi suprapuse pe fiecare perete, in total fiind 6 paturi intr-un asa zis compartiment. Patul meu era al treilea de deasupra, si mi-am asezat ghiozdanul deasupra capului, lipit de peretele de langa fereastra. Am stat putin cu ceilalti indieni de pe locurile alaturate, cred ca nu au fost mai mult de 10 minute, pana ce trenul a pornit. Era ora 21:35. Obosit din zilele anterioare, am decis sa ma culc in acel moment. M-am ridicat pe patul meu, si prima reactie a fost uimire totala. Ghiozdanul meu nu mai era acolo. Cateva secunde am fost calm… apoi am inceput sa ma agit.

Am intrebat pe toata lumea daca vazusera ceva… am alertat tot vagonul. Nimeni nu intelegea engleza prea bine si nu am putut sa comunic. Doi baieti care aratau mai decent decat ceilalti intelegeau engleza mai bine, insa nu vazusera nimic, si stateau chiar in dreptul patului meu. Era clar in acel moment… hotul luase ghiozdanul inainte sa porneasca trenul. Agitat, am inceput sa intreb lumea unde gasesc politia. Mi s-au dat directii si am ajuns asa in vagonul personalului de tren, unde am gasit doi politisti.

„Mi s-a furat ghiozdanul”, ii zic unuia dintre ei. „Aveam acolo tot… banii, telefonul, actele!”

Motivul pentru care imi tineam telefonul si portofelul in ghiozdan era unul simplu si stupid: nu aveam buzunare la pantalonii ce ii purtam pe mine. In clipa aceea ramasesem fara absolut nimic decat hainele de pe mine si o sticla cu apa, pe un tren de 20 de ore catre o excursie de 7 zile intr-unul din cele mai scumpe orase din India.

Politistul imi face semn sa ma adresez celuilalt. Nu intelesese ce ii spusesem.

„Furat… bagaj… bani, telefon!” ii zic celuilalt.

„Vino cu mine”, imi raspunde.

Mergem la locul meu si politistul incepe sa intrebe pe toata lumea ce vazuse. Pe drumul spre compartimentul meu imi da telefonul lui si imi zice sa sun pe numarul meu. Telefonul meu era oprit.

Ajunsi la compartiment, incepem sa intrebam pe toata lumea ce vazuse. Din martor in martor, ajungem la un om mai in varsta care imi spune ca a vazut un ghiozdan intr-o toaleta. Ajuns acolo, am constatat ca era al meu. Hainele si continutul ghiozdanului erau imprastiate prin toatela, pe jos. Am pus totul la un loc si am verificat ce lipsea: telefonul, castile de la telefon, incarcatorul de baterie de la camera foto si portofelul in care aveam o suma destul de mare si cardul de credit.

Ce stupid! Sa imi fure incarcatorul de la camera foto si nu cel de la mobil!

M-am dus la locul meu, politia mi-a zis sa raman calm, ca vor incerca sa il caute pe hot. Au facut un portret robot din ce au zis martorii, si au pornit ancheta. Intre timp m-au rugat sa nu imi parasesc locul.

E prima oara cand mi se intampla asta, si prima oara cand imi pun banii si telefonul in ghiozdan!

Dupa aproape o ora au venit la mine sa imi spuna ca persoana pe care o cauta nu mai e in tren. Unii oameni au spus ca au vazut pe cineva sarind din tren. E posibil sa fi fost EL. Daca l-as fi prins… doar daca l-as fi prins!!

Eram in centrul atentiei, toata lumea din vagon se uita la mine. Insa toti se uitau cu mila, eram si singurul strain. Au inceput sa ma intrebe daca am nevoie de ceva… ce era sa le spun??

Mi s-au oferit bani, am strans 600 de rupii. Mi s-a oferit de mancare, insa am refuzat ca aveam. Unul din baietii despre care am spus ca aratau mai decent si stiau engleza, mi-a sugerat sa contactez pe cine am eu in Mumbai. Insa nu stiam pe de rost niciun numar de telefon. Asa ca a sunat un prieten de-al lui, sa intre pe Facebook de pe contul meu si sa ii trimita mesaj lui S. sa ma sune pe numarul lui urgent.

La ora 3:15 noaptea S. suna, vorbesc cu ea. Astazi la ora 16:48 am ajuns in Mumbai, cu buzunarele goale si un zambet tampit pe buze. M-a imbratisat, bucuroasa ca sunt bine, insa tot privindu-ma cu mila pentru ce mi se intamplase.

Tare noroc am sa o cunosc pe ea. Imi planuisem o calatorie la Mumbai in care aveam de gand sa fac multe cumparaturi si sa mananc bine, pentru ca muncisem sa strang acei bani pe care ii aveam la mine, si ar fi fost mai mult decat suficienti. Noroc ca pasaportul si o alta suma de bani o am in Delhi, pentru cand ma voi intoarce.

Am luat o ricsa cu S. pana la ea acasa. Am vazut pe drum o buna parte a orasului… arata minunat, mult mai frumos si mai luxos decat Delhi. Cladirile sunt de arhitectura europeana, si multe zgarie nori, ceea ce nu prea se gaseste in capitala Indiei.

Acasa la S., mama ei m-a intampinat foarte calduros, si ingrijorata de ceea ce mi se intamplase. I-am cunoscut fratele, si mai apoi tatal. Familie minunata!

Mai devreme am fost cu ea, fratele ei si cu cea mai buna prietena a ei, G., la festivalul Navratri. E un mare festival, sarbatorit peste tot in India, insa in diferite moduri in functie de stat. Dureaza 9 nopti. Festivalul mi s-a parut a fi similar cu un berar, insa cu foarte multa mancare in loc de bere, si cu un templu in care lumea se roaga, in loc de o scena de concert. Era plin de lume. De mentionat ca populatia Mumbai-ului e mult mai mare decat a orasului Delhi, si ca Mumbai e aproape de 2 ori mai mare ca suprafata decat Delhi.

Traficul in Mumbai e ingrozitor! E al doilea oras zgomotos din lume, dupa New York. Insa privelistea e minunata, cladirile, oamenii, parcurile… are chiar si o padure interurbana.

Noroc ca nu mi-a fost furata camera foto, ca o sa pot sa fac poze maine, cand o sa merg sa vizitez orasul.

Acum stau intr-un apartament invecinat cu al familiei prietenei mele S.. Apartamentul e mare, si stau impreuna cu un menajer care ma serveste cu ce am nevoie. Si cu toate acestea, nu am telefon si am doar cele 600 de rupii ce mi le-au oferit din mila oamenii de pe tren. Acum stau intr-un pat matrimonial si scriu de pe laptopul lui S., gandindu-ma cat de imprevizibila poate fi India, cat am invatat din aceasta experienta…

Si mai ales surprins de mine insumi cat de usor accept situatia ca am pierdut cel mai bun telefon al meu, o suma mare de bani si cardul de credit, parca toate aceste lucruri completandu-mi experienta in India, trezindu-ma la viata reala. Orice lucru bun are un pret, iar eu am avut parte in ultima vreme doar de lucruri bune. Acum a venit vremea sa platesc pentru ele. India are multe de oferit, dar si multe de luat in schimb. Acum m-am obisnuit cu asta…