Arhive pe etichete: boli

Latura neplacuta a lucrurilor

Standard

Zi obisnuita la munca – cumparat banane – biscuiti – paine prajita – mic dejun. Ricsa – metrou – metrou – statia Shadipur -> birou. Plictiseala. Singurul calculator cu internet e liber pana la 10:00 in fiecare zi, si imi permit sa il folosesc pana atunci.

Aseara am fost la spital cu C., fata din Germania. Inca de duminica avea febra si o durea capul si spatele. Ieri starea ei s-a inrautatit, abia putea sa mearga. La spital i s-au facut teste de malarie. Luni dimineata are tren inapoi spre Germania, insa doctorii din India au insistat ca sa ramana cel putin 2 saptamani in India. Nu are cum sa isi schimbe zborul.

Asta e rau in India… la fiecare pas intalnesti o noua boala. Calci intr-o balta, te trezesti cu ciuperci pe picior. Te musca un tantar, te trezesti cu malarie sau febra dengue. Mananci intr-un loc care pare curat, si te trezesti cu viermi in stomac. Te atinge un cersetor murdar, te trezesti cu bube pe mana.

Sushi a mancat ieri la un restaurant la care eu obisnuiam sa mananc aproape in fiecare zi cand am venit in India, si a facut o alergie, are pete rosii pe corp. 2 dintre colegii mei de apartament au avut acum o saptamana febra dengue, si au venit oameni de la stat sa dezinfecteze apartamentul, imbracati in costume de „astronauti”. Fostul meu coleg de camera, M. din Germania, care a plecat acum 2 saptamani, in ultimele lui 2 zile nu s-a putut misca din pat, spunea ca ii e rau si ca a facut o infectie. A venit un doctor sa il vada, insa a plecat la timp si acum e tratat intr-un spital din Germania.

Satul in care am fost weekend-ul asta era aproape de o mlastina deasupra careia zburau tantari. Cel mai probabil majoritatea purtatori de malarie. Am intrebat ghidul din sat daca au fost cazuri de malarie sau dengue in sat, si mi-a zis ca nu. Mi-a aratat urme negre in dreptul ferestrelor si usilor de la intrare la case, si mi-a spus ca oamenii obisnuiesc sa puna balegar acolo si sa ii dea foc. Tantarii care trec prin acel fum, chiar daca uneori patrund in casa oamenilor, nu mai poarta nicio boala. In apartamentul meu au fost mai multe cazuri de febra dengue decat au fost in acel sat intreg anul acesta.

Azi C. afla rezultatele testelor. Aseara am vorbit cu J. despre urmatoarul weekend – vrem sa mergem in desert sa calarim camile. Nu stiu exact numele localitatii, insa pe internet nu mai sunt locuri libere de rezervat. Mergem la gara dupa amiaza sa vedem, poate obtinem ceva.

Anunțuri

Chai, banane si paine prajita :)

Standard

M-am trezit azi dimineata cu un sentiment ciudat in stomac. Adevarat ca nu prea am avut grija de mine in ultima vreme, m-am lasat purtat de val, incercand orice tip de mancare, nu conteaza cat de picanta ar fi, gustand sosuri condimentate si cat mai grase. Azi trebuie sa fac pauza de mancare indiana, sa tin putin regim. Asta inseamna paine prajita, cartofi fierti, chai, banane si la pranz… fast food.

O noua fata s-a mutat azi noapte la mine in camera, nimeni nu ma anuntase nimic. De data asta nu mai imi place. O cheama M. si e din Rusia, si ieri era asa agitata si speriata de tot ceea ce vedea in jurul ei, incat chiar ne certa pe noi, colegii ei de apartament, pentru problemele Indiei. O inteleg, socul cultural din primele zile se manifesta la fel pentru toti, insa azi dimineata la 6 m-a trezit ca nu e apa calda la baie ca sa se spele pe par. Ce vina am eu??

Ieri dimineata N. a rezervat bilete pentru Khajuraho si Orchha pentru mine, J., C. si Sushi pentru weekend. Dupa munca m-a sunat sa ne intalnim ca sa iesim in oras, ca urmatoarea luna o sa fie plecat si nu o sa ne mai vedem. Am fost la bancomat sa scot banii pentru bilete sa ii dau, insa, pentru prima oara de cand sunt in India, am constatat ca intr-adevar NU MAI AM BANI! 2000 de rupii mi-au golit cardul. Salariul vine in 11 zile, pana atunci vreau sa calatoresc 2 weekend-uri + sa mai si traiesc. Trebuie neaparat sa vorbesc cu ai mei referitor la aceasta problema.

India nu e asa ieftina cum ma asteptam. Cheltuiesc mai mult decat in Romania, platesc sume mici pe lucruri mici si toate se aduna formand sume mari. 🙂

Ieri am luat cateva beri si ne-am plimbat cu masina prin oras, am luat mancare din doua locuri diferita (am mancat ceva ce seamana cu micii nostri!!, dar din miel) si am fost apoi sa ne intalnim cu fetele din Germania. Trebuia sa mergem si la o petrecere dar se facuse deja tarziu si nu ne-am mai dus.

Cam atat pentru moment. Acum trebuie sa eliberez calculatorul.

Despre supravietuirea in jungla

Standard

Motto: „Aicea nu-i de mine… eu sunt un delicat!” (Vama Veche – Hotel Cismigiu)

Desi nu mi s-a mai intamplat nimic spectaculos, m-am hotarat totusi sa scriu acest post. De ce sa-l scriu? Nu imi pierd timpul scriindu-l, mai degraba voi va pierdeti timpul citindu-l, eu chiar imi castig timpul daca il scriu, pentru ca eu sunt aici, departe, si lipsit de posibilitati, iar voi sunteti acolo, acasa, comod, si aveti tot ce va trebuie.

Azi e una din ultimele zile in India ale lui Ping Pong. M-am trezit azi dimineata sa pregatesc micul dejun, ceea ce stiu eu sa fac mai bine, si anume omleta cu legume, si conditia a fost ca eu sa gatesc si el sa cumpere ingredientele. Mi-am dus hainele la spalatorie, dar tipul de acolo nu stia sa scrie, si nu a putut sa le primeasca, pentru ca nu putea sa imi scrie bon, asa ca mi-a spus sa revin.

Intre timp, am ramas singur in apartament. Pentru prima data cand sunt singur de cand stau in Delhi. Si e cumplit. De azi dimineata nu mai curge apa. Afara s-a inorat si s-a pus o ploaie torentiala. In apartament e o caldura cumplita, si transpir continuu. Prosoapele mi le-am dus la spalatorie, asa ca ma sterg cu servetele chinezesti. La toaleta nu se poate intra, pentru ca nu se poate trage apa la veceu, si inauntru se afla un colet inca de azi dimineata.

Ochii mei sunt ceva mai bine… nu ma mai dor. Dar trebuie sa imi pun picaturi de 5 ori pe zi, si atunci simt ca imi iese creierul afara, asa rau ma ustura… De fiecare data cand imi pun picaturi urlu ca un nebun. Ieri mi-a imprumutat L. o pereche de ochelari de soare, si ii port zi si noapte. Azi noapte am iesit pana la magazin sa cumpar niste apa, si era sa calc pe un caine care dormea dupa o masina, pentru ca era negru si nu l-am vazut din cauza ochelarilor.

Pe la pranz mi se face foame, si constat ca nu e mancare in frigider. E un restaurant dupa colt, unde se pot face comenzi. De fapt e un loc doar pentru livrari, pentru ca e in strada, nu are mese, are doar o camera in care se gateste si o tejghea de la care se comanda. Daca nu mi-l recomanda cineva, nu as fi mancat de acolo niciodata, pentru ca arata foarte insalubru. Ma duc pana acolo, imi iau umbrela si ochelarii de soare. Pe strada nu sunt canalizari, si toate deseurile, toata apa de ploaie se aduna in balti mizerabile care uneori ajung pana la genunchi. Acum din fericire apa abia trecea de glezne, si imi fac drum in slapi printre balti. Dar masinile nu respecta cetatenii aici, si trec in viteza stropind in toate partile. Iar mi-am facut varza blugii si tricoul. Noroc ca de data asta am umbrela. Ajung la locul cu pricina, dar mi se spune ca nu se poate face de mancare decat dupa ora 18.00 din cauza unei defectiuni. Era singurul loc de unde puteam lua mancare gatita! Alimentare nu sunt, decat cu chipsuri, sucuri si cosmetice. Ca sa nu plec cu mana goala de acolo si sa nu zic ca m-am udat degeaba, imi aduc aminte de conceptul de conserva de ton. 110 rupii si e a mea. Pe drumul inapoi patesc acelasi lucru cu masinile care stropesc trecatorii. Dar din cate constat, eu sunt singurul pe care il deranjeaza, pentru ca nimeni altcineva nu are umbrela si toti parca se bucura de ploaie. Copiii se joaca in baltile mizerabile, se stropesc cu apa, se baga in balti pana la gat, se prefac ca inoata. Copii mai mici se balacesc in balti complet dezbracati, in timp ce parintii lor ii asteapta in ploaie fara sa spuna nimic. Locul in care eram martor la aceste lucruri mirosea ingrozitor, si nu am putut sta sa admir prea mult jocul copiilor.

Ajuns acasa, constat din nou cat de urat miroase in baie si ca nu curge niciun strop de apa. Eram eu, conserva mea de ton, si coletul din veceu – singurele forme de viata din acest apartament. Picioarele imi erau pline de noroi, si vreau sa ma gandesc ca doar noroi era in baltile in care am calcat, si nu erau si alte surprize. Am epuizat toate sursele posibile de apa, m-am clatit cu o jumatate de sticla lasata de cineva pe masa… si pentru a ma spala complet, am consumat jumatate de pachet de servetele umede de la chinezi. Asa m-am „spalat” pe maini, pe picioare, papucii, si pe fata. Apoi m-am asezat la masa ca sa savurez conserva mea de ton, si am gasit o ceapa uitata prin dulap, ca sa imi fie masa completa.

Acum pot spune ca am mancat bine, sunt curat, sunt odihnit, si ii sunt recunoscator lui F., colegul meu de camera, ca mi-a imprumutat laptopul si astazi. Altfel, nu stiu ce as fi facut.

Ieri trebuia sa ma mut intr-un nou apartament, dar nu am mai putut din cauza ochilor… azi nu pot sa ma mut pentru ca toti care locuiesc acolo sunt plecati… deci abia maine seara pot sa imi vad noua camera si noii colegi de apartament.

Acum urmeaza runda a treia de picaturi de ochi pe ziua de azi. Trebuie sa gasesc sa imi pun un calus in gura, ca sa nu mi se auda tipetele pana in strada.

Ochii rosii persista

Standard

Azi m-am trezit cu o durere cumplita de ochi, si am constatat ca si cel drept mi s-a inrosit si umflat. Cu toate astea, sunt linistit din cauza unor telefoane ce le-am primit si le-am dat aseara in legatura cu boala mea.

Pe la 9 seara ma suna A., fata din Ucraina, sa ma intrebe de sanatate. „Prost”, ii spun eu. Incepe sa rada. „Ce naiba ai??”, zic eu nervos. „Tii minte ca Js. avea sambata aceeasi problema? Acum jumatate din cei care au fost la petrecere au patit la fel!”. Era clar – infectia e atat de contagioasa, incat pana si o imbratisare cu Js. m-a facut sa o iau. Am sunat apoi pe D., colegul de apartament al lui Js. „Toata lumea din apartament are ochii rosii!”, zice el razand. „Doar unul din noi a fost la spital, si acum luam toti medicamentele de pe reteta ce a primit-o.” Erau aceleasi medicamente ce le-am primit si eu de la spital. Trebuie sa am grija sa nu infectez pe nimeni din apartament. Mi-ar trebui niste ochelari de soare daca vreau sa ies afara, ca ochii abia mi se deschid, si sunt umflati rau de tot.

Azi am vorbit cu Js., care se prapadea de ras cand a auzit ca si eu am aceeasi problema. Lui ii trecuse infectia. Foarte amuzant sa stau toata ziua acasa, ba chiar departe de ceilalti ca sa nu le transmit si lor boala. Acum stau pe laptopul lui F., unul din colegii mei de camera. Cred ca toata ziua mi-o voi petrece in carantina, si nu cred ca ma voi muta din seara asta in noul apartament – nu pot sa risc sa fac cunostinta cu oamenii cu care voi locui, aratand ca desprins din filmele de groaza.