Arhive pe etichete: cald

Jodhpur, orasul albastru

Standard

Sau mai bine zis SunCity, pentru ca soarele e foarte puternic in zona desertului Thar din Rajasthan. O mare parte a orasului este formata din musulmani, specifice fiind cladirile, strazile stramte, femeile imbracate bine de li se vad doar ochii, si rugaciunile spuse tare, in boxe, de se aude in tot orasul, de cateva ori pe zi.

Sambata seara abia am apucat sa imi iau la revedere de la cele 5 persoane din apartamentul meu care au plecat, ca era sa pierdem trenul. Nu stiam ca gara era formata din doua cladiri diferite. Trenul pleca de pe linia 16, si gara in care am fost avea doar 15 linii. Sute de oameni alergau pe acolo, si se statea la cozi imense. Important e ca am ajuns la timp in corpul al doilea, unde liniile incepeau de la 16 si se terminau la 31. 10 minute dupa aceea eram in drum spre desertul Thar, transpirati dupa atata alergat.

Mi-a placut foarte mult acest weekend, mi-a placut grupul in care am fost, ne-am inteles bine si am fost uniti. Si nici nu am fost prea cu prea multi de data asta… D. si S. din Columbia, M. din Vietnam si C. din China. De fiecare data eram toti de acord sa facem acelasi lucru, ceea ce a facut lucrurile mult mai usoare si rapide. Am avut prima zi tot timpul la dispozitie sa vizitam cetatea imensa din Jodhpur, palatul maharajahului, o gradina si un templu. Seara ne-am plimbat prin piata si prin oras. Totul a fost aranjat de la hotelul in care am stat. Foarte de treaba proprietarul, foarte frumoasa privelistea restaurantului de pe acoperis, foarte bune conditiile de cazare si preturi intre 300 si 1800 rupii pentru camere de 2 sau 3 persoane.

Ricsa ne-a dus prin tot orasul cu 500 de rupii pentru toata ziua, pentru 5 persoane. Pret rezonabil. Cetatea a fost cea mai frumoasa parte a orasului.

Nu numai ca era imensa si erau multe de vazut, dar la fiecare colt erau angajati imbracati precum in vremurile anilor 1500 in care a fost construita, cantand, dansand, fumand opium, confectionand turbane sau pantofi. Problema era ca daca faceam poza cu ei, trebuia sa le dam bani, si faceau urat daca nu le dadeam.

Noaptea am petrecut-o pe acoperis… D., tipul din Columbia, e complet nebun. Nu am mai ras atat de mult intr-o seara de mult timp. La un moment dat in tot orasul a inceput sa se cante o rugaciune, se auzeau din difuzoare din toate partile preoti rostind predici. Atmosfera e incredibila, sa stai pe acoperis noaptea, cu o priveliste precum in imaginea de mai sus, auzind predici dedicate lui Allah. Ba chiar au fost si artificii… fusese o festivitate al carei nume nu l-am putut retine.

A doua zi ne-am trezit devreme pentru a incepe un „Camel Safari” organizat de la hotel. Am avut transport cu un jeep pana la orasul Osiri, in desert, de unde am fost preluati de 3 baieti, frati intre ei, care ne-au ajutat sa ne urcam fiecare pe cate o camila. Vantul abia adia, ne-a batut soarele in cap toata ziua. Nu as supravietui nici 2 zile in desert… Caldura e imposibila! Provizia de apa ni s-a consumat rapid, iar cea care ramasese se facuse foarte fierbinte. Camila mea se numea Manak, era cel mai tanar dintre toti.. are 5 ani… Si e cel mai scump dintre celelalte camile… 105.000 rupii, pe cand celelalte costau pana la 90.000 de rupii fiecare. Jumatate din drum controlul camilei mele l-a avut un baiat aflat pe o alta camila in fata mea… dar cand am vazut ca baiatul avea probabil jumatate din varsta mea, si controla 2 camile, am zis ca nu se poate ca eu sa nu fiu in stare sa controlez una singura. Asa ca am cerut sa preiau singur controlul asupra lui Manak. La inceput a fost dificil, facea ce voia el, si era greu sa il conving sa urmeze pe ceilalti. Insa am invatat cum sa ma adresez camilei, cum sa bat din picioare si din sforile prinse de osul din nasul lui, pentru a ii da directie si a creste viteza. Intr-adevar, camila e un „cal zombie”, cum a spus D., tipul din Columbia, pentru ca el voia adrenalina, voia sa ii dea bice sa alerge continuu. Insa e foarte incomod cand alearga camila, trebuie sa fii legat de ea ca sa nu cazi. Spre final am dobandit ceva experienta, si Manak a inceput sa ma cunoasca drept stapan. Ca dovada ca la coborare, dupa ce am ajuns la destinatie, am fost in stare sa il conving singur pe Manak sa se culce pe nisip, ca eu sa pot cobori lejer.

Am ajuns la casa parintilor celor 3 frati care ne-au fost ghizi, unde ni s-a gatit mancare de casa, foarte buna, si am servit pepene din plantatiile lor. Familia se intretine din vanzarea de pepeni, de seminte de pepene, si inchirierea camilelor pentru turisti. Parea o familie buna, decenta, care nu ducea lipsa de venituri materiale. Insa aveau un mare dezavantaj… casa lor era in mijlocul pustietatii!

Spre seara jeep-ul ne-a dus prin desert inapoi la hotel. Drumul a durat in jur de 3 ore, insa a meritat. Il instigam pe sofer sa accelereze prin dunele de nisip, si masina sarea de fiecare data, lovind apoi brusc pamantul, aruncandu-ne pe toti cu capul de pereti. Am inghitit mult nisip, masina fiind decapotabila, insa a meritat. A fost distractiv, insa fetele nu au fost asa incantate.

Dupa ce am iesit din desert, curios lucru, a inceput sa ploua torential. Dupa o zi intreaga de caldura insuportabila, ploaia rece a fost ca o binecuvantare.

Ce a fost interesant la aceasta calatorie… oamenii din oras, cu care am avut conversatii, erau de religie jainista. Ce inseamna jainism? Tot ce este viu este sacru si nu trebuie omorat. Asadar, acei oameni nu omorau nici macar insectele. „Daca ma pisca un tantar, il las sa isi faca treaba si sa plece singur de pe mana mea”, ne-a spus un vanzator dintr-un magazin de textile si suveniruri.

Prorpietarii hotelului in care am stat erau jainisti, de aceea mancarea de la restaurant nu avea nicio legatura cu nimic ce provenea de la animale, in afara de lapte. Nu aveau nici macar oua la micul dejun, si cand am incercat sa ii convingem sa ne lase sa cumparam oua de la magazin sa le gatim in bucataria lor, au parut putin insultati.

Orasul in sine e mare, are o parte musulmana si o parte hindusa. Partea musulmana e precum se vede in pozele de mai sus, strazi stramte si cladiri tipice Orientului Mijlociu… iar partea hindusa e precum Delhi… strazi largi, magazine peste tot, trafic oribil, mizerie si claxoane enervante.

In plus, in oras nu exista un restaurant care sa nu fie vegetarian! Pana si la McDonalds lipseste carnea! Nimeni din oamenii pe care i-am intrebat nu stia vreun loc de unde sa putem manca ceva ce provine de la animale…

Luni seara, dupa traseul prin desert, am fost dusi inapoi la hotel, am profitat de racoarea camerei pentru inca vreo ora, am facut dus sa ne curatam de nisip, apoi am luat o ricsa pana la gara pentru a lua trenul inapoi spre Delhi.

Marti dimineata la 9 jumatate am ajuns la munca… bronzul de desert ma omoara.. insa sentimentul pe care il am in urma acestei calatorii e atat de placut incat nu il pot descrie in cuvinte.

Anunțuri

Jaipur, orasul roz

Standard

Weekend-ul acesta mi-am propus sa nu fiu altceva decat un turist. Si a fost atat de bineee!!

Aflat la 260 km distanta de Delhi, Jaipur e un oras unic in lume. Poreclit „Orasul Roz”, Jaipur e capitala statului Rajasthan. Orasul este, intr-adevar in intregime de culoare roz. Explicatia e urmatoarea: inca din 1883, de cand printul Albert a vizitat India, mai precis Jaipur, maharajahul a poruncit ca orasul sa fie vopsit in culoarea nationala de bun venit, care este roz. De atunci, la intervale egale de ani, orasul se revopseste roz. Cam asa arata toate cladirile:

Si iata ca am pornit pana la urma in grup de 8 persoane, sambata dimineata la ora 3 si 15.  Mai precis atunci m-am intalnit cu G. din Franta, T. si C. din Germania, si am plecat de la mine, pe jos, pana acasa la J. de unde am luat taxiul. Au venit si alte 2 fete, din China si Vietnam. Inca dinainte sa pornim am avut prima peripetie cu ce-a de-a 8-a persoana, Sushi. Se ratacise in drum spre punctul de intalnire; a durat cam jumatate de ora pana l-am gasit, si era sa pierdem trenul. Insa din fericire a avut cateva minute intarziere, si am urcat la timp. Am calatorit prin clasa Sleeper, una din clasele economice. Conditiile au fost neasteptat de bune, toaleta nu mirosea, iar fiecare a avut propriul pat, care era curat!! Si toate astea doar pentru 320 rupii dus intors.

Drumul de 5 ore l-am dormit in intregime. Ajunsi dimineata in Jaipur, am fost intampinati la gara de soferi care incercau sa ne ofere preturi cat mai bune la ricsa. Norocul nostru a fost ca am ales un sofer foarte de treaba, care avea recomandari intr-o agenda de la oameni de peste tot din lume, si ne-a fost de mare folos, impreuna cu nepotul lui, pe parcursul ambelor zile.

Pretul a fost fixat de la inceput: 1000 de rupii pentru ambele ricse, pentru traseu de 2 zile ce cuprinde toate punctele de interes.  E pret bun daca il impartim la 8 persoane.

Am ajuns la hotel unde am negociat aproape o ora de la 300 rupii de persoana la 200, insa conditiile au fost foarte bune. Surpriza financiara a calatoriei a fost insa faptul ca aveam toti visa business – intrarea la toate monumentele din Jaipur a fost 50 de rupii, in loc de 300, pentru turisti.

Sambata am fost la Jantar Mantal, un fel de fortareata construita cu scop astronomic. Inauntru avea doar monumente specifice zodiacului si sistemului solar. A urmat Hawa Mahal, o alta fortareata care s-a dovedit a fi un adevarat labirint prin incaperile si etajele pe care le avea, cat si prin arhitectura ciudata…

Locul meu preferat de sambata a fost Monkey Temple… Atmosfera, oamenii de acolo cat si aspectul imi aduceau aminte de Planeta Maimutelor.

Cu totii asteptam ca imediat sa vedem maimute, sa ne manance din palma. Urcam vreo 10 minute, doar capre si porci pe drum… Mai urcam putin, o maimutica se apropia de noi. Cu totii eram ceva de gen „ce draguta eee!”… insa dupa 5 minute au navalit cu zecile pe noi, de toate marimile, unele chiar violente, ne trageau de haine si ne aratau coltii. Recunosc ca am avut momente de neliniste – se tot iveau de pe deal, ca o armata, si toate coborau in fuga spre noi. Insa cativa baieti indieni, care au venit cu noi inca de jos, sperand sa obtina vreun bacsis, le-au gonit cu niste crengi de copac. Am ajuns in varf, la templul dedicat zeului maimuta, Hanuman. Arata cam pustiu, dar privelistea era minunata, caci eram in varful dealului din mijlocul orasului Jaipur.

In aceeasi zi am fost si la Water Temple, un templu numit asa din cauza ca e acoperit pe jumatate de apa. Se spune ca din cauza musonuloui din fiecare an, apele nu s-au mai retras. Ce a fost interesant acolo a fost ca s-au adunat copii si tineri indieni cu zecile in jurul nostru, cand fotografiam templul, si ma simteam ca pe o scena, parca toata lumea astepta ca noi sa facem ceva. Asa ca am spus cateva glume si cateva vorbe in hindi ca sa rada toata lumea, apoi am facut cateva poze de grup pe care trebuie sa le recuperez maine de la G., si am plecat cat de repede am putut pana ca multimea sa vina dupa noi sa ceara baksheesh. E incredibil cum toata lumea cere bani pentru orice fel de poza facem cu ei.

In seara aceleiasi zile am cedat fizic. Dupa 2 nopti aproape nedormite, si mai ales la vestea ca evenimentul AIESEC la care doream sa merg era la o ora distanta cu autobuzul, mi-am propus sa raman la hotel peste noapte. Am fost inainte intr-un bar unde, curios, alcoolul nu era in meniu. A doua zi dimineata am fost sa luam micul dejun la aceeasi terasa si observam ca sticlele de pe masa noastra de aseara au ramas acolo, doar cele de alcool au fost luate. Nu ne-am batut capul prea tare sa aflam de ce, pentru ca in ziua aceea aveam sa vedem principala atractie a Jaipur-ului si probabil a intregului stat Rajasthan – Amber Fort.

Doar acolo am facut vreo 200 de poze. E o fortareata imensa, aflata pe un deal, de la baza caruia se poate urca pana in cetate pe elefanti. Pretul e 900 rupii pe elefant si pot urca maxim 2 persoane. Noi am ales sa urcam pe scari. Sus a fost minunat, am petrecut cateva ore admirand zeci de elefanti, gradini imense, turnuri, incaperi colorate si am ascultat un fel de fanfara care canta de la un balcon o melodie rapida batuta la tobe. Am urcat pana la ei si au fost de treaba incat sa ne lase si pe noi sa batem la tobe si sa suflam in trompeta, incat ne-au auzit si vazut sutele de oameni care se aflau atunci in fortareata.

Am facut poze cu diverse grupuri de studenti, am intrat in vorba cu zeci de persoane. Dupa Amber Fort a urmat ca soferul de ricsa sa ne duca undeva in afara orasului unde sa putem calari elefanti la preturi mai mici. Desi nu a fost chiar atat de ieftin, 300 rupii pentru 15 minute, pot spune ca am facut-o si pe asta, iar elefantul era imens si bloca circulatia cand iesea in sosea.

Calatoria s-a finalizat din nou cu riscul de a pierde trenul din cauza ca am pierdut prea mult timp la cumparaturi si ne-a luat ceva timp pana sa gasim loc intr-un restaurant ca sa luam pranzul. Drumul la intoarcere a fost lejer, comod, si nici nu am ajuns bine in Delhi ca am planuit urmatorul weekend – mergem sa vedem celebrul templu Kama Sutra.