Arhive pe etichete: coleg de munca

Sushi!

Standard

Asiaticii sunt amuzanti. Ping Pong a plecat, dar Sushi e un fel de „reincarnare” a lui. Insa cu engleza sta mult mai bine. Numele lui se incheie in „…sushi”, deci asta i-a ramas porecla. Ca si felul de mancare japonez sushi, care nu stiu de ce e atat de celebru in lume. Personal mi se pare sec: un pic de ton cu orez.

Azi e joi, si doar blogul ma ajuta sa tin minte ce am facut in ultimele zile. S-au intamplat destul de multe… si nu am mai avut timp sa postez nimic. O sa incerc sa scriu despre ce am mai facut in ultima vreme, din cate imi aduc aminte.

Marti m-am tot chinuit sa rezerv bilete de tren pentru Jaipur, si era problema la numarul de persoane… Miercuri am aflat ca suntem de fapt 15… plus 3 fete care acum s-au razgandit si vor sa vina cu noi, prietenele mele din Germania. Oricum, pe aceeasi carte de credit se pot rezerva maxim 6 bilete, deci rezerv pentru cei pe care ii cunosc, si restul nu au decat sa isi rezolve singuri. Eu doar le dau link-ul si le zic ce tren sa aleaga.

Sushi, colegul nostru simpatic japonez, a lipsit a doua lui zi de munca din cauza ca s-a imbolnavit. Au urmat apoi M. si J., au luat si ei boala, insa cazul lui J. a fost mai grav – nu a fost la servici 2 zile. Miercuri dupa munca m-am ratacit cu Sushi prin metrouri, pentru ca acela pe care il luam in fiecare zi, si-a schimbat brusc ruta, si a fost anuntat prin difuzoare doar in hindi, nu si in engleza. Noi nu am inteles, doar am stat si ne-am mirat de ce toata lumea coboara la o anumita statie. Am ramas in metrou si dupa ce a pornit am constatat ca de fapt acela era capat de linie si s-a intors. De acum in colo, la intoarcere de la servici, trebuie sa schimbam trei metrouri.

Am avut un pat liber in camera si eram in cautare de o persoana sa se mute si sa imparta cu noi chiria. Miercuri dupa masa am gasit acea persoana, se numeste N. si e din Finlanda, e o fata foarte draguta. Ne intelegem bine inca de la inceput si presimt ca o sa fie ca Al., nebuna si petrecareata. E aici ca turist, a venit strict pentru distractie. A fost anul trecut in Delhi in internship prin AIESEC, i-a placut atat de mult in India incat a venit si anul asta, insa fara internship, doar pentru petreceri. Presimt ca asa o sa fac si eu anul viitor. Inca de pe acum regret ca mai am de stat aici doar vreo 5 saptamani.

Aseara m-am intalnit cu Ash., fostul meu vecin din East of Kailash, vechiul meu apartament. Am stat putin cu el, am discutat despre evenimentele AIESEC din Delhi din urmatoarea perioada, si i-am propus sa organizeze cateva intalniri intre interni si membri. Mi-ar face tare placere sa cunosc mai bine studentii indieni. Sambata noapte nu e nicio problema daca merg la petrecerea din cadrul conferintei nationale AIESEC din Jaipur, deci cred ca ma voi caza acolo, fara sa fie nevoie sa mai rezerv camera la hotel. Miercuri dupa amiaza am avut probleme (din nou) cu rezervarea biletelor de tren! Si pana la urma mi-am bagat picioarele in a mai rezerva ceva. Aseara am fost in vechiul meu apartament sa vad fetele din Columbia si Brazilia care inca mai locuiesc acolo. Am fost intampinat cu bratele deschise, mai ales ca ma atasasem de ele cat am stat acolo. M-au invitat la o alta petrecere Euro Nights, tara serii fiind de data asta Brazilia. Insa banii sunt o problema pentru mine in momentul de fata – salariul de mult e terminat, acum traiesc din economii, si pe langa asta vreau sa merg la Jaipur weekend-ul asta.

Azi la munca stateam intamplator pe Facebook si intra pe mine un prieten bun din Delhi, N.. Ii explic problema cu biletele, si se ofera el sa rezerve pentru noi. Ce frumos din partea lui! Dupa ce m-am chinuit 3 zile, el imi rezolva intr-o ora, insa pe alt website. Acum nu trebuie decat sa colectez banii de la oameni si sa ii platesc lui inapoi. Asadar avem tren sambata la 4:50 dimineata, din Old Delhi, care e foarte departe de locul unde stam noi. Toate cartierele in care am fost pana acum, cat si locul meu de munca, aflat la 50 de km de locuinta mea, toate astea sunt in New Delhi. Imaginati-va cat de departe poate sa fie Old Delhi. Acolo am fost o singura data, acum vreo luna, sa vizitez templul musulman Jama Masjid. A fost foarte interesant, Old Delhi e complet diferit de New Delhi, si tin minte ca a durat cateva ore sa ajungem acolo. Se pare ca din nou facem noapte alba vineri..

Important e ca grupul meu e format din Sushi!! care nu mai necesita prezentare, J. din Germania, G. din Franta, C. din China si P. din Vietnam. Nu am putut sa rezerv mai multe bilete. Ceilalti 9 care mai vin cu noi… va trebui sa se descurce separat din pacate.

Acum am ajuns acasa si nu e nimeni… doar cateva laptop-uri puse la incarcat. Mi-am permis sa imprumut unul… De regula se intampla asa, sa ajung primul acasa, pentru ca eu incep munca cel mai devreme si o termin cel mai devreme. Acum e ora 18:21, adresa mea este Lajpat Nagar 2, strada Vinuba Puri Nr. 1. Asta o sa fie adresa mea pana pe 23 octombrie, cand din pacate va trebui sa ma intorc in Romania, sa imi tratez problemele cu Facultatea…

Bye bye, Ping Pong

Standard

Acest post il dedic colegului meu de munca, G., poreclit Ping Pong.

Orice internship prin AIESEC, oriunde si oricum ar fi el, e intr-adevar o „life changing experience”. Ping Pong a plecat vineri seara cu lacrimi in ochi.

In ziua aia, am fost la munca de la 8. La 3 am plecat cu seful si colegii de servici la un magazin de dulciuri indiene sa cumparam un cadou pentru Ping Pong. Am gustat diverse pana sa ne hotaram ce sa luam, si am ajuns la concluzia ca dulciurile indiene sunt de doua feluri: ori foarte dulci, ori fara gust. Personal le prefer pe cele fara gust, macar sunt mai aproape de normal, pe cand cele dulci sunt cateodata gretoase, cateodata picante, cateodata foarte ciudate, de nici nu stii daca mananci dulce sau sarat.

Seara ne-am dus la Ping Pong sa il ajutam sa impacheteze. Nu va mai fi la fel la birou fara el – nu mai avem de cine rade, nu mai avem cu cine sa ne chinuim sa vorbim engleza.

Ping Pong e un tip timid, cu bun simt, putin aiurit si imprastiat. E cel mai amuzant chinez pe care l-am cunoscut. Internship-ul din India l-a schimbat: primele petreceri din viata lui au fost aici, prima oara cand s-a imbatat a fost aici, prima oara cand s-a barbierit a fost aici, prima oara cand a vorbit engleza cu oameni din alte tari a fost aici. La plecare ne-a imbratisat pe fiecare si a strigat din taxi ca ne iubeste – nu a mai spus asta nimanui pana acum.

M-a facut sa ma gandesc de cate ori mi-am luat adio de la persoane apropiate, care au plecat in tarile lor si pe care stiu ca nu o sa le mai vad niciodata. Cred ca mi s-a intamplat de zeci de ori, dar totdeauna la despartire ne-am spus ca pastram legatura sau ca ne-om mai vedea noi vreodata. E o minciuna care face despartirea mai „placuta”.