Arhive pe etichete: jodhpur

Jodhpur, orasul albastru

Standard

Sau mai bine zis SunCity, pentru ca soarele e foarte puternic in zona desertului Thar din Rajasthan. O mare parte a orasului este formata din musulmani, specifice fiind cladirile, strazile stramte, femeile imbracate bine de li se vad doar ochii, si rugaciunile spuse tare, in boxe, de se aude in tot orasul, de cateva ori pe zi.

Sambata seara abia am apucat sa imi iau la revedere de la cele 5 persoane din apartamentul meu care au plecat, ca era sa pierdem trenul. Nu stiam ca gara era formata din doua cladiri diferite. Trenul pleca de pe linia 16, si gara in care am fost avea doar 15 linii. Sute de oameni alergau pe acolo, si se statea la cozi imense. Important e ca am ajuns la timp in corpul al doilea, unde liniile incepeau de la 16 si se terminau la 31. 10 minute dupa aceea eram in drum spre desertul Thar, transpirati dupa atata alergat.

Mi-a placut foarte mult acest weekend, mi-a placut grupul in care am fost, ne-am inteles bine si am fost uniti. Si nici nu am fost prea cu prea multi de data asta… D. si S. din Columbia, M. din Vietnam si C. din China. De fiecare data eram toti de acord sa facem acelasi lucru, ceea ce a facut lucrurile mult mai usoare si rapide. Am avut prima zi tot timpul la dispozitie sa vizitam cetatea imensa din Jodhpur, palatul maharajahului, o gradina si un templu. Seara ne-am plimbat prin piata si prin oras. Totul a fost aranjat de la hotelul in care am stat. Foarte de treaba proprietarul, foarte frumoasa privelistea restaurantului de pe acoperis, foarte bune conditiile de cazare si preturi intre 300 si 1800 rupii pentru camere de 2 sau 3 persoane.

Ricsa ne-a dus prin tot orasul cu 500 de rupii pentru toata ziua, pentru 5 persoane. Pret rezonabil. Cetatea a fost cea mai frumoasa parte a orasului.

Nu numai ca era imensa si erau multe de vazut, dar la fiecare colt erau angajati imbracati precum in vremurile anilor 1500 in care a fost construita, cantand, dansand, fumand opium, confectionand turbane sau pantofi. Problema era ca daca faceam poza cu ei, trebuia sa le dam bani, si faceau urat daca nu le dadeam.

Noaptea am petrecut-o pe acoperis… D., tipul din Columbia, e complet nebun. Nu am mai ras atat de mult intr-o seara de mult timp. La un moment dat in tot orasul a inceput sa se cante o rugaciune, se auzeau din difuzoare din toate partile preoti rostind predici. Atmosfera e incredibila, sa stai pe acoperis noaptea, cu o priveliste precum in imaginea de mai sus, auzind predici dedicate lui Allah. Ba chiar au fost si artificii… fusese o festivitate al carei nume nu l-am putut retine.

A doua zi ne-am trezit devreme pentru a incepe un „Camel Safari” organizat de la hotel. Am avut transport cu un jeep pana la orasul Osiri, in desert, de unde am fost preluati de 3 baieti, frati intre ei, care ne-au ajutat sa ne urcam fiecare pe cate o camila. Vantul abia adia, ne-a batut soarele in cap toata ziua. Nu as supravietui nici 2 zile in desert… Caldura e imposibila! Provizia de apa ni s-a consumat rapid, iar cea care ramasese se facuse foarte fierbinte. Camila mea se numea Manak, era cel mai tanar dintre toti.. are 5 ani… Si e cel mai scump dintre celelalte camile… 105.000 rupii, pe cand celelalte costau pana la 90.000 de rupii fiecare. Jumatate din drum controlul camilei mele l-a avut un baiat aflat pe o alta camila in fata mea… dar cand am vazut ca baiatul avea probabil jumatate din varsta mea, si controla 2 camile, am zis ca nu se poate ca eu sa nu fiu in stare sa controlez una singura. Asa ca am cerut sa preiau singur controlul asupra lui Manak. La inceput a fost dificil, facea ce voia el, si era greu sa il conving sa urmeze pe ceilalti. Insa am invatat cum sa ma adresez camilei, cum sa bat din picioare si din sforile prinse de osul din nasul lui, pentru a ii da directie si a creste viteza. Intr-adevar, camila e un „cal zombie”, cum a spus D., tipul din Columbia, pentru ca el voia adrenalina, voia sa ii dea bice sa alerge continuu. Insa e foarte incomod cand alearga camila, trebuie sa fii legat de ea ca sa nu cazi. Spre final am dobandit ceva experienta, si Manak a inceput sa ma cunoasca drept stapan. Ca dovada ca la coborare, dupa ce am ajuns la destinatie, am fost in stare sa il conving singur pe Manak sa se culce pe nisip, ca eu sa pot cobori lejer.

Am ajuns la casa parintilor celor 3 frati care ne-au fost ghizi, unde ni s-a gatit mancare de casa, foarte buna, si am servit pepene din plantatiile lor. Familia se intretine din vanzarea de pepeni, de seminte de pepene, si inchirierea camilelor pentru turisti. Parea o familie buna, decenta, care nu ducea lipsa de venituri materiale. Insa aveau un mare dezavantaj… casa lor era in mijlocul pustietatii!

Spre seara jeep-ul ne-a dus prin desert inapoi la hotel. Drumul a durat in jur de 3 ore, insa a meritat. Il instigam pe sofer sa accelereze prin dunele de nisip, si masina sarea de fiecare data, lovind apoi brusc pamantul, aruncandu-ne pe toti cu capul de pereti. Am inghitit mult nisip, masina fiind decapotabila, insa a meritat. A fost distractiv, insa fetele nu au fost asa incantate.

Dupa ce am iesit din desert, curios lucru, a inceput sa ploua torential. Dupa o zi intreaga de caldura insuportabila, ploaia rece a fost ca o binecuvantare.

Ce a fost interesant la aceasta calatorie… oamenii din oras, cu care am avut conversatii, erau de religie jainista. Ce inseamna jainism? Tot ce este viu este sacru si nu trebuie omorat. Asadar, acei oameni nu omorau nici macar insectele. „Daca ma pisca un tantar, il las sa isi faca treaba si sa plece singur de pe mana mea”, ne-a spus un vanzator dintr-un magazin de textile si suveniruri.

Prorpietarii hotelului in care am stat erau jainisti, de aceea mancarea de la restaurant nu avea nicio legatura cu nimic ce provenea de la animale, in afara de lapte. Nu aveau nici macar oua la micul dejun, si cand am incercat sa ii convingem sa ne lase sa cumparam oua de la magazin sa le gatim in bucataria lor, au parut putin insultati.

Orasul in sine e mare, are o parte musulmana si o parte hindusa. Partea musulmana e precum se vede in pozele de mai sus, strazi stramte si cladiri tipice Orientului Mijlociu… iar partea hindusa e precum Delhi… strazi largi, magazine peste tot, trafic oribil, mizerie si claxoane enervante.

In plus, in oras nu exista un restaurant care sa nu fie vegetarian! Pana si la McDonalds lipseste carnea! Nimeni din oamenii pe care i-am intrebat nu stia vreun loc de unde sa putem manca ceva ce provine de la animale…

Luni seara, dupa traseul prin desert, am fost dusi inapoi la hotel, am profitat de racoarea camerei pentru inca vreo ora, am facut dus sa ne curatam de nisip, apoi am luat o ricsa pana la gara pentru a lua trenul inapoi spre Delhi.

Marti dimineata la 9 jumatate am ajuns la munca… bronzul de desert ma omoara.. insa sentimentul pe care il am in urma acestei calatorii e atat de placut incat nu il pot descrie in cuvinte.