Arhive pe etichete: loc de munca

Publicare rapida

Standard

Acum trebuie sa merg a gara sa iau trenul spre Khajuraho. Sushi nu mai vine cu noi, abia acum ne-a anuntat… insa trebuie sa imi dea banii inapoi pentru bilet luni. Am ramas doar eu, C. si J.. Intr-un fel e mai bine, ca ricsa e doar pentru 3 persoane.
Ieri seara am fost cu N. si niste colegi deai lui in Noida, un cartier select din New Delhi, am mancat la un restaurant nou, o oferta de promovare: am mancat de 1350 de rupii si am platit doar 500. Apoi am luat cateva beri si am facut ture cu masina prin oras noaptea.
Azi a fost ziua lui M. de la munca, si seful a comandat multa mancare si bere strong (8%). Am sarbatorit toata ziua, eu am adus si tuica, si a fost pentru prima oara cand m-am distrat cu seful si colegii de munca in stil romanesc. 🙂
Acum am ajuns acasa, insa nici nu am avut timp sa ma schimb si barbieresc, ca au venit fetele din Germania sa isi lase bagajele aici, pentru ca apartamentul lor s-a inchis si nu mai au unde sa stea pentru ultima lor saptamana. Acum a venit si J. si trebuie sa plecam.
Saptamana viitoare nu stiu ce se va intampla, cati vom dormi in camera si cum.
Acum trebuie sa plec ca altfel pierdem trenul.
Kama Sutra, here I cum!

Urasc diminetile de luni!

Standard

M-a trezit azi alarma la 6:45. Aveam o puternica durere de gat… cred ca am luat o raceala de pe undeva din Himalaya.

Germanul din camera mea dormea dus. M-am dus in bucatarie sa mananc, constat ca nu am decat 2 felii de cascaval si putin gem, ca am uitat sa imi fac proviziile de ieri. Painea mea era invadata de furnici, si pe deasupra era si putin mucegaita (nu mi-am mai cumparat paine de vreo 5 zile), asa ca am furat paine de la altcineva. M-am luat dupa ceasul din bucatarie care arata 7:30, cand am plecat de acasa sa ma intalnesc cu D.. Cand am ajuns la locul cu pricina constat ca nu e decat 7:20, asa ca am stat 10 minute sa o astept, dupa care o sun. Imi spune ca vine mai tarziu ca e obosita.

Ma chinui sa gasesc o moto-ricsa prin aglomeratie, eram deja afectat ca trebuia sa platesc dublu din cauza ca merg singur. Ajuns la metrou, astept 10 minute pana sa vina. Pe la jumatatea drumului luminile s-au stins si s-a oprit intre statii. Era bezna, lumea era agitata. Nu numai atat, dar din boxe se auzea robotul spunand numele statiei, ca si cand ar fi oprit unde trebuie. Dupa stat in intuneric vreo 5 minute a pornit spre destinatie.

Ajuns la munca, constat ca la calculatorul meu e un tip nou venit, din Japonia. Iau laptopul sefului, scriu acest post, si acum stau pe internet pana vine el ca sa lamurim problema.

Aseara a plecat Js., prietenul meu din Columbia, si doar la telefon am putut sa ne luam la revedere. Ca de obicei, i-am spus ca o sa il vizitez in Baranchia, orasul lui, vara viitoare. Avand in vedere ca am ajuns vara asta in India, nu cred ca va fi o mare problema sa ajung vara viitoare in Columbia. Decat daca ma razgandesc si aleg a merg in alta tara, mai exotica. 🙂

Acum trebuie sa predau calculatorul secretarei. Nu stiu ce se va intampla in continuare, dar presimt ca azi doar asa voi continua, din ghinion in ghinion.

Primul salariu!

Standard

Nu imi vine sa cred ce repede a trecut timpul! A trecut deja o luna de cand sunt in India, si mi-a parut ca o saptamana. Nu vreau sa plec de aici… stiu ca mai am de stat aproape 2 luni, dar imi place atat de mult si simt ca 3 luni nu sunt de ajuns ca sa inteleg cu adevarat aceasta tara. Trebuie neaparat sa ma mai intorc aici… e o promisiune!

Cum mi-am dat seama ca a trecut o luna – a venit vremea primului meu salariu… Am primit un CEC si indicatii cum sa ajungem la banca. Nu a fost deloc usor – am pierdut 2 ore sa cautam banca, sa stam la 3 cozi, sa ni se amestece hartiile, sa ne numere si sa ne dea banii. Dar a meritat! Nimic nu se compara cu primul salariu… E o senzatie placuta sa stii ca munca ta e platita… mai ales cand iti place ceea ce faci si te distrezi facand asta.

Azi trebuie sa platesc chiria pe luna urmatoare – trebuia vineri sa fac asta, dar nu am avut bani atunci. Deseara merg la un bye bye party pentru fata din Turcia, N.. Imi pare rau ca pleaca, e una din persoanele cu care m-am distrat cel mai mult. Partea buna e ca de acum in colo nu o sa mai fiu chemat la asa multe petreceri, si o sa imi pot organiza timpul sa calatoresc. Deseara trebuie sa imi rezerv bilet de autocar pentru Manali – un sat de hippioti din Himalaya, plin cu plantatii si oameni prietenosi 🙂 O sa fie o experienta interesanta, de mult asteptam sa ma duc acolo… toti care au fost acolo au vrut sa se mai intoarca si a doua oara.

Acum incerc sa uploadez poze pe facebook, sunt pe laptopul colegului japonez de apartament care a plecat pentru cateva zile la Darjeeling. Nu il cunosc prea bine, si totusi am indraznit sa ii imprumut laptopul. Mi s-a zis sa sterg din istoria browser-ului toate site-urile pe care am intrat, ca altfel iese urat cu el. Nu ii place ca nimeni sa ii atinga lucrurile.

Ieri s-a intors din calatoria in sudul Indiei tipul german care mai sta cu mine si cu japonezul in camera, si care urmeaza sa plece saptamana viitoare. Nu am alt cuvant sa il descriu decat… turist! – arata ca un turist tipic, cu pantalonii lui scurti, aparatul foto la gat, chel putin in varful capului, cu ochelari de vedere.. parca si vorbeste ca un turist, cu accent de turist… Are intotdeauna un Lonely Planet dupa el, ba chiar in 2 exemplare – unul in germana si unul in engleza. Azi dimineata la 6.40 l-am cam trezit cand ma imbracam sa plec la munca. Nu cred ca o sa am prea multe tangente cu el, si nici cu japonezul care o sa plece si el in curand. Cel putin sper sa nu se prinda ca i-am folosit laptopul.

Trebuie sa fiu atent la tantari… s-au mai descoperit cazuri de malarie, dar si alte boli. Iar eu nu sunt protejat impotriva acestor boli de la tantari. In apartamentul meu sunt o groaza, si chiar acum sunt vreo 3 care incearca sa se puna pe mine. Nu pot sa ma imbrac nici in haine cu maneca lunga ca e prea cald, dar nici nu pot sa ii las sa ma muste, pentru ca niciodata nu se poate sti care dintre ei poarta virusul care imi poate strica internshipul.

Musonul ma umileste, dar imi si deschide drumuri

Standard

Nu mai e cazul sa mentionez ca fiecare zi in India e imprevizibila. Aici nu merge sa iti faci planuri, ca niciodata nu va iesi nimic asa cum planuiesti. Poate fi cateodata mai bine, altadata mai rau.

De exemplu ziua de azi am inceput-o intr-un mod foarte umilitor. M., colegul de munca din Polonia, ne-a luat, ca in fiecare zi, pe mine si pe G. cu moto-ricsa. Dupa ce am urcat, s-a pornit o ploaie torentiala, si eu am nimerit sa stau la margine. Moto-ricsa nu are usi, marginile sunt open air, si nu numai ca ploaia venea pe mine, si apa de pe capota masinii se scurgea pe hainele mele, iar pentru ca asta nu era destul, mai trecea cate o masina prin dreptul unei balti si eu eram singurul pe care il stropea. Am mers asa vreo 10 km, si evident ca m-a facut varza. Cand am coborat mi-am stors hainele ca dupa spalat, si apoi tot drumul cu metroul, se lipeau de mine.

Ajuns asa la munca, nu puteam sa stau ud leoarca la birou, cu aerul conditionat si ventilatoarele deasupra capului. Asa ca m-am retras intr-un loc unde m-am dezbracat la chiloti si mi-am pus  hainele pentru vreo 40 de minute in dreptul unui ventilator, si eu am stat langa ele sa astept sa se usuce. Din cand in cand intra peste mine cate un angajat indian, si toti se uitau uimiti la mine, de parca era prima data cand vedeau un tip in boxeri asteptand langa un ventilator. Poate ca locul de munca nu e un loc prea indicat pentru astfel de activitati, insa din fericire pentru mine, seful si secretara lui veneau mai tarziu. Camasa mi s-a uscat, dar blugii deloc. Intre timp a venit secretara si a trebuit sa ma imbrac, insa tot nu puteam sa stau cu blugii uzi pe mine, asa ca m-am infasurat la mijloc cu un prosop, mi-am luat blugii uzi peste, si asa mi-am petrecut ziua la munca. Oricum, din toate astea am invatat o lectie – sa nu mai stau niciodata la margine in moto-ricsa. Mai ales ca aici ploua in fiecare zi.

Sa trecem la lucruri mai serioase. Nu v-am pomenit pana acum deloc de G.. Ea este prima persoana pe care am cunoscut-o in Delhi. De precizat ca inainte sa vin aici nu cunosteam pe absolut nimeni, doar vorbisem pe internet cu o fata din AIESEC din Delhi, insa de cand am venit nu am mai auzit nimic de ea. Asadar, in noaptea in care am ajuns la aeroport, la banda de ridicare a bagajelor, am cunoscut o fata din Marea Britanie pe nume G.. Am facut schimb de adrese de mail, si abia astazi am reusit sa ma vad cu ea. Ea e venita aici sa lucreze pentru ONG, insa nu prin AIESEC. Astazi am avut ocazia sa iesim la o narghilea, intr-un loc foarte dragut cu muzica de chillout. A venit cu un coleg de munca, A., despre care am aflat cu surprindere ca e roman! E primul roman pe care il cunosc de cand sunt aici, insa a locuit doar prin alte tari de cand avea 4 ani. A lucrat pentru una din cele mai mari firme de PR din lume, in SUA, si e aici tot pentru un internship, dar pe o perioada mai lunga. Am avut foarte multe lucruri de povestit cu el si cu G., si deja am impresia ca ii cunosc de o viata. Am inceput sa vad fiecare cunostinta pe care mi-o fac aici ca pe o noua oportunitate, pentru ca toti oamenii straini care vin in India au un background atat de interesant, si atat de multe lucruri de povestit, incat merita sa laud India doar pentru ca imi ofera prilejul de a cunoaste astfel de oameni!

Iar s-a facut 1 noaptea. Nu mai tin minte ultima data cand am adormit inainte de ora 00:00. In fiecare zi ma trezesc la 7:10, iar daca nu reusesc, ma ajuta G., colegul de camera si de servici. Cred ca ar trebui sa mai dorm din cand in cand, ca oboseala incepe sa ma ajunga din urma.

Prima zi de munca!

Standard

M-am trezit la ora 8.40 dimineata asta (5.10 ora Romaniei), si la 9.00 ma astepta in fata blocului o colega de servici, Diana din Columbia (super de treaba, incep sa imi placa columbienii din ce in ce mai mult :D). Apoi ne-am intalnit cu Wong Pang Chang, sau pe scurt Gabriel, celalalt coleg al nostru, un tip dragut in sensul in care sunt toti chinezii – slabuti, cu pielea moale si atat de inocenti ;))

Drumul pana la munca a fost distractiv, ca de obicei… am luat moto-ricsa printre camioane, vaci, biciclete, autobuze si masini, am mers vreo 30 minute, apoi am luat trenul mai multe statii si am ajuns (Delhi e… imens… de vreo 6 ori cat Bucurestiul).

La munca, am avut o scurta discutie amicala cu seful, si m-a lamurit cu ce se ocupa compania si ce am eu de facut. E foarte simplu: ei produc software de analiza de imagine pentru microscoape medicale si industriale, si apoi vand acest software la producatori de microscoape din intreaga lume. Treaba noastra este sa traducem aceste programe din Engleza in limba tarii noastre, si sa facem cercetare de piata cu firme care pot fi potentiali utilizatori ai acestui software, din tarile noastre. Apoi, daca e posibil, sa il vindem.

E distractiv la munca. Kadhar (unul dintre angajati) ne face chai (ceai indian) de fiecare data cand ii cerem, si la pranz avem pauza de masa, pe banii firmei. Colegii de servici sunt ok… si ma bucur ca slujba asta ma tine toata ziua departe de ghetto-ul pe care colegii mei de apartament il numesc „acasa”.

Deseara ma vad cu Jesus & alti friends si mergem impreuna la party. Primul meu party indian 🙂

Maine trebuie neaparat sa imi cumpar aparat foto, caci presimt ca weekend-ul acesta voi face o excursie la Jaipur.