Arhive pe etichete: mentalitate indieni

Despre mentalitate

Standard

Abia dupa o luna am inceput sa prind cate putin din mentalitatea indienilor.

India e o tara imensa, iar cea mai mare problema o constituie populatia – viata este ieftina aici. Din cauza ca sunt asa multi oameni, nu se respecta intre ei, dar respecta mai mult banii. Azi la servici eu si cu J. din Germania ne jucam cu cateva monezi, iar un angajat indian se ridica si vine suparat la noi sa ne zica sa avem respect pentru bani, pentru ca „banii sunt viata”. In India, cine are bani, guverneaza, cine nu, e guvernat. Cei care au bani si guverneaza nu lasa sa existe prea multi in clasa mijlocie, asa ca oamenii sunt ori foarte saraci, ori foarte bogati.

In India sunt mai multi barbati decat femei, din cauza unor conceptii care personal mi se par stupide, si care inca se mai respecta in majoritatea oraselor si locurilor. Barbatul locuieste cu parintii si trebuie sa aiba grija de ei cand sunt batrani, iar femeia trebuie sa se mute in casa barbatului dupa casatorie, impreuna cu parintii lui. Pentru o nunta, familia fetei trebuie sa dea o parte importanta din avere familiei baiatului, si trebuie sa dea si fata. Baiatul nu trebuie sa paraseasca locuinta parintilor. De aceea multe femei dupa nastere isi abandoneaza fetele in strada, sau cele care isi permit chiar fac avort daca afla dinainte ca au o fata. Indienii sunt cam misogini, iar functiile importante le ocupa barbatii. Femeile au meserii mai putin complicate si mai putin costisitoare. Acest lucru incearca sa se schimbe, sunt multe ONG-uri care lupta pentru drepturile femeilor in India, si ONG-uri care au grija de fetele abandonate. Acest lucru mai des in zonele rurale.

Orasele mari precum Delhi, Mumbai, Hyderabad, Calcutta, sunt populate in mare parte cu oameni care s-au nascut in zonele rurale sau in orase mai mici, si care detin meserii de jos, sau cersesc pe strazi.

Ceea ce ati vazut in Slumdog Millionaire, cu cersetorii, este adevarat in mare parte. Banii pe care acestia ii strang nu sunt pentru ei, ci pentru cei care ii trimit sa cerseasca, oferindu-le in schimb cate ceva de mancare si cateodada un adapost. Multi dintre ei erau mutilati de mici, insa in prezent politia a inceput sa controleze aceste lucruri, cel putin in orase.

Din pacate in India, o suma de bani e mai importanta decat viata unui om. Daca un om moare, nimanui in afara de familie, daca are, nu ii pasa. Orice fel de moarte a unui om nu apare in ziar, nu apare nicaieri la stiri, decat daca acel om a fost important pentru stat, sau un politician, sau un om foarte bogat.

In trafic toata lumea are prioritate – mai ales cei care au tupeul sa se bage. La metrou cei care stau sa astepte sa intre nu ii lasa sa iasa pe cei care urmeaza sa coboare. Lumea se impinge, se imbranceste, isi da coate si lupta pentru a iesi din multime. La fel si in trafic. Toate masinile sunt zgariate, in afara de cele noi care nu mai au mult. Permis de conducere majoritatea l-au obtinut doar platind o anumita suma de bani. Examenul de soferi e foarte simplu, si se trece usor. Daca cineva e prins fara permis, scapa usor daca da mita politiei.

Daca un indian il ajuta pe altul dandu-i, de exemplu, o directie pe strada, incotro sa mearga, sau daca isi fac unul altuia un mic serviciu, niciodata nu vor zice cuvinte ca „Multumesc” sau „Cu placere”.

Mancarea este extrem de ieftina in India. Buticurile din strada vand portii si cu 20 de rupii. Trei sferturi din mancarurile indiene sunt vegetariene, iar cele care contin carne niciodata nu vor avea porc sau vita. Puiul e cel mai popular, apoi mielul. Meniurile din restaurante se impart in categoriile „Veg” si „Non Veg”, iar cele „Non Veg” se impart in „Chicken” si „Mutton”.

In India, europenii sunt respectati si priviti ca si cum ar fi mai buni. Nu multi sunt indienii care au facultate, aceasta fiind foarte scumpa, doar pentru cei bogati sau pentru cei care vor cu adevarat sa investeasca in educatia lor. Cei care au facultate din India obtin job-uri foarte bine platite, dar intotdeauna daca o firma va avea de ales intre a angaja un european sau un indian, va alege europeanul, pentru ca „da bine pentru firma”. Daca au angajati europeni, ii respecta mai mult decat pe cei indieni, si mai ales ii pun pe indieni sa lucreze ore in plus fata de europeni, pentru aceeasi suma de bani, sau chiar pentru mai putin.

Pe strada, daca esti alb, toata lumea se uita la tine. Unii se uita frumos, unii mai putin frumos. In locurile aglomerate, toata lumea e foarte atenta la tine, si mai ales daca mai esti cu cineva, lumea e atenta la ce vorbesti, la accent, la limba ce o vorbesti. De multe ori se uita zambind sau bucurandu-se ca esti acolo. De multe ori intra in vorba cu tine sa te intrebe din ce tara esti. Daca vizitezi un monument, alti indieni vin sa faca poza cu tine. Cateodata fac poza cu tine chiar de pe aparatul tau, pur si simplu se baga in poza ta. Pe strada vor sa te ajute in caz ca vad ca esti confuz si nu stii incotro sa o iei. Cateodata chiar iti opresc un taxi, vorbesc cu soferul pentru un pret mai bun, sau chiar vin cu tine cu taxi-ul ca sa iti arate locul in care vrei sa mergi. Daca le spui ca iti place India le creste inima, iar daca le spui ca nu, te intreaba de ce. Daca ii spui direct ceea ce te deranjeaza, tace si nu zice nimic, pentru ca stie ca asa e.

Indienii nu vor niciodata sa discute fata in fata daca au o problema cu cineva. Vor mai degraba sa spuna cuiva sa ii transmita persoanei in cauza.

Indienii mint foarte mult, face parte din cultura lor. Indienii totdeauna intarzie… daca iti zic ca o sa vina la o anumita ora, trebuie sa ii suni inainte sa te asiguri ca vor veni la timp.

Daca un angajat indian vrea sa isi ia liber de la servici nu anunta pe nimeni, iar daca seful are vreo problema cu un anumit angajat, pune pe altcineva sa ii transmita si sa vorbeasca cu acea persoana.

Indienii insala foarte mult la bani, in special pe straini. In general, orice produs in India este foarte ieftin, asa ca trebuie negociat. Indiferent de pretul la care s-a ajuns dupa negociere, vanzatorul totdeauna este in avantaj.

In India, niciun deadline nu se respecta, pentru nimic. Nici macar daca e vorba de a termina o constructie la timp. Nu din cauza ca nu are cine sa lucreze, dar din cauza ca e foarte multa coruptie, iar majoritatea banilor investiti intra in buzunarele liderilor statului.

In India exista oameni care sunt platiti chiar si pentru cele mai mici lucruri, exista multe tipuri de meserii: in cladirea in care lucrez sunt 3 oameni care trebuie sa apese pe butonul liftului de fiecare data cand vine cineva sa il foloseasca. Sunt oameni care deschid usa la banci sau magazine, sunt paznici la fiecare bancomat care stau acolo 24 din 24. In fiecare autobuz sunt cel putin 6 oameni care lucreza: doi soferi care fac cu schimbul, doi care stau la usi si cer bani celor care urca, si doi care stau la ferestre si striga statiile in care opreste autobuzul la cei de pe strada, in caz ca sunt interesati sa urce.

India va depasi curand China ca si populatie. Dar de asemenea India se dezvolta incredibil de repede – de exemplu intreg Delhi arata ca si cum ar fi in constructii, se fac cladiri, parcuri, drumuri, peste tot se lucreaza. In jurul orasului Delhi sunt cateva orase putin mai mici care nu sunt mai vechi de 10 ani – de exemplu Gurgaon e un oras care a fost infiintat in 1999. Inainte de asta, acolo era camp liber. Acum milioane de oameni traiesc in cladirile nu mai vechi de 10 ani din acel oras.

India e o tara fascinanta, si nici macar o viata intreaga nu e de ajuns pentru cineva ca o vada si sa o inteleaga 100%.