Sunt multe locuri sacre in muntii Himalaya, precum Shimla, Daramshala, Sundernagar, Panipat… si toate aceste locuri sunt predominant religioase, cu multe temple si lacasuri de rugaciune. In mare parte polulatia acestor sate aflate la peste 2000 m altitudine e formata din calugari tibetani, nepalezi, respectiv nord-indieni. Chiar Daramshala este oraselul unde frecvent poate fi vazut celebrul Dalai Lama.
Cu toate acestea, doar un singur loc este declarat de zei „Raiul pe Pamant…”, si pot spune ca zeii au facut alegerea buna declarand Manali acest loc.
Manali este un orasel situat la 1950 m altitudine in muntii Himachal Pradesh, India. E situat la aproximativ 60 km de granita cu China, si are o populatie de aproximativ 30.000 locuitori. E format din New Manali, care cuprinde magazine, banci, restaurante si terase noi, si respectiv Old Manali, partea mea preferata, unde se afla doar magazine hippie cu accesorii si haine fabricate in Nepal, si unde sunt cazati majoritatea tinerilor care vin aici sa isi petreaca vacantele.
Inca de luni am rezervat bilete de autobuz, iar joi seara am pornit spre Manali, impreuna cu J. din Germania si C. din Franta. Drumul a fost obositor, dificil si foarte lung – 20 de ore. Cand am ajuns la poalele muntilor Himalaya a inceput aventura – desi era un drum de o singura banda, treceau cate 2 autobuze unul pe langa celalalt, iar marginea drumului ducea intr-o prapastie abrupta care se termina in raul Kullu. Imaginea urmatoare e facuta de pe geamul autocarului.
Ajunsi in Manali, am fost preluati de la autogara de un tip cu masina care ne-a dus la un motel dragut, comod si ieftin (200 rupii pe noapte, 100 rupii micul dejun). In prima zi ne-am plimbat sa ne acomodam cu locul, respectiv am facut shopping. Strazile arupte din Old Manali erau pline cu articole si imbracaminte pentru hippioti, toate de buna calitate, fabricate in Nepal, si unele chiar de localnici.
Eu consider Manali ca fiind Vama Veche a muntilor Himalaya. E plin de turisti, in special hippioti prietenosi, e plin de restaurante, hoteluri, baruri, pana si un pub de metalisti. Toata lumea buna e in Manali. In prima zi, ma plimbam cu C. prin New Manali si am fost intrebati de niste baieti pe strada daca vrem sa cumparam ceva de la ei. Nu a durat mult sa ne dam seama ca in Manali acest lucru e legal, si toata lumea are de oferit cate ceva. Pana si proprietarul motelului in care stateam ne-a intrebat acelasi lucru.
Cu mult timp in urma, zeii au binecuvantat acest loc, si acum acel ceva creste peste tot in mod natural! In curte la oameni, la marginea strazii, in padure, peste tot e plin de astfel de plante. Spre deosebire de alte sate din Himalaya, acesta nu poate fi considerat un lacas religios. E doar un loc de meditatie, de pace, cu oameni care vin aici sa se regaseasca pe ei insisi si sa se relaxeze. Toata lumea e prietenoasa, toata lumea e darnica si buna cu toata lumea.
Seara de vineri am petrecut-o cu un grup de oameni din Israel… oameni fara grija zilei de maine, fara grija unei vieti stabile, oameni care doar isi iau ghiozdanul si chitara in spate si vin in astfel de locuri pentru a scapa din cotidian. Toata noaptea am discutat si i-am ascultat cantand la chitara. A fost o noapte linistita, senina, placuta si plina de prietenie…
A doua zi a fost putin mai agitata. Nefiind mult timp ramas pana la plecare, a trebuit sa vizitam tot ce era posibil de vazut in aceste locuri. Prima data am fost la Templul Hadimba, templu nepalez, construit pe arhitectura medievala chinezeasca.
Apoi am mers pana in satul vecin, Vashishta, sa vizitam cele doua temple hinduse de acolo. Ploua marunt, era ud si rece pe jos, si a trebuit sa ne descaltam, ca in orice templu. Apoi am urcat putin si am ajuns la izvoarele de apa minerala fierbinte, unde oamenii faceau baie. Foarte intortocheat era satul, strazile fiind inguste si abrupte. Aici se poate spune cu adevarat ca toata lumea are casa in panta. 🙂
In continuare a urmat sa vedem cea mai mare cascada din zona. A trebuit sa urcam pana la iesirea din sat, apoi pana intr-o padure, sa escaladam stanci abrupte si in final am dat de o mica oaza, un bar in mijlocul pustietatii – aflat la jumatate de ora de sat. Acolo am intalnit un tip din Canada care ne-a insotit restul drumului. Niciunul dintre noi nu stia drumul, si am avut noroc sa intalnim un localnic tanar. Nu numai ca ne-a explicat drumul intr-o engleza foarte fluenta, dar a si venit cu noi pana aproape de cascada, la un templu natural, in stanca. Pana si acolo a trebuit sa ne descaltam, cand am trecut prin dreptul templului.
Popasul ce l-am facut la templu impreuna cu acel localnic a fost foarte prietenos, lucru ce a facut foarte greu drumul in continuare pana la cascada. Era foarte abrupt, iarba era uda de la ploaie, ceea ce-l facea alunecos, iar poteca avea momente cand disparea si nu mai stiam unde suntem. Dupa vreo jumatate de ora de urcat am ajuns la baza cascadei.
Localnicul nu ne mai insotise in continuare, iar la coborare eu am fost in fruntea grupului. Simteam ca de mine depinde toata lumea, ca vietile lor sunt in mainile mele… mai ales ca am ales alt drum, diferit de cel pe care venisem, pentru ca mi se parea mai putin abrupt. A fost in sine o experienta foarte frumoasa si palpitanta. Am ajuns inapoi in sat si ne-am intalnit cu baietii din ziua precedenta, care ne-au dus la un restaurant. Mancarea a fost buna, am ales sa mananc specificuri tibetane pentru ca m-am gandit ca or fi mai bune fiind mai aproape de mama lor, aici la Manali… insa va dau un sfat: sa nu beti niciodata ceai tibetan! Are gust de… cascaval.
Cam asta ar fi, scurt rezumata, escapada mea din acest weekend la Manali. Am ramas cu o impresie foarte buna despre acel loc; am descoperit pacea pe Pamant, oameni din toate colturile lumii veniti aici si vorbind intre ei de parca s-ar cunoaste de o viata.
Acum satul e foarte linistit pentru ca e in afara sezonului. Marea perioada in care vin turistii e intre aprilie si august… Ce imi place aici e ca nu sunt cluburi, nu sunt baruri cu muzica tare… Totul e linistit, calm, iar noaptea se aud din fiecare colt si de pe fiecare terasa, vocile, rasetele si chitarile cate unui grup de hippioti, invaluite in cerculete de fum cu miros imbietor.
jurnal de india 