Nu mai e cazul sa mentionez ca fiecare zi in India e imprevizibila. Aici nu merge sa iti faci planuri, ca niciodata nu va iesi nimic asa cum planuiesti. Poate fi cateodata mai bine, altadata mai rau.
De exemplu ziua de azi am inceput-o intr-un mod foarte umilitor. M., colegul de munca din Polonia, ne-a luat, ca in fiecare zi, pe mine si pe G. cu moto-ricsa. Dupa ce am urcat, s-a pornit o ploaie torentiala, si eu am nimerit sa stau la margine. Moto-ricsa nu are usi, marginile sunt open air, si nu numai ca ploaia venea pe mine, si apa de pe capota masinii se scurgea pe hainele mele, iar pentru ca asta nu era destul, mai trecea cate o masina prin dreptul unei balti si eu eram singurul pe care il stropea. Am mers asa vreo 10 km, si evident ca m-a facut varza. Cand am coborat mi-am stors hainele ca dupa spalat, si apoi tot drumul cu metroul, se lipeau de mine.
Ajuns asa la munca, nu puteam sa stau ud leoarca la birou, cu aerul conditionat si ventilatoarele deasupra capului. Asa ca m-am retras intr-un loc unde m-am dezbracat la chiloti si mi-am pus hainele pentru vreo 40 de minute in dreptul unui ventilator, si eu am stat langa ele sa astept sa se usuce. Din cand in cand intra peste mine cate un angajat indian, si toti se uitau uimiti la mine, de parca era prima data cand vedeau un tip in boxeri asteptand langa un ventilator. Poate ca locul de munca nu e un loc prea indicat pentru astfel de activitati, insa din fericire pentru mine, seful si secretara lui veneau mai tarziu. Camasa mi s-a uscat, dar blugii deloc. Intre timp a venit secretara si a trebuit sa ma imbrac, insa tot nu puteam sa stau cu blugii uzi pe mine, asa ca m-am infasurat la mijloc cu un prosop, mi-am luat blugii uzi peste, si asa mi-am petrecut ziua la munca. Oricum, din toate astea am invatat o lectie – sa nu mai stau niciodata la margine in moto-ricsa. Mai ales ca aici ploua in fiecare zi.
Sa trecem la lucruri mai serioase. Nu v-am pomenit pana acum deloc de G.. Ea este prima persoana pe care am cunoscut-o in Delhi. De precizat ca inainte sa vin aici nu cunosteam pe absolut nimeni, doar vorbisem pe internet cu o fata din AIESEC din Delhi, insa de cand am venit nu am mai auzit nimic de ea. Asadar, in noaptea in care am ajuns la aeroport, la banda de ridicare a bagajelor, am cunoscut o fata din Marea Britanie pe nume G.. Am facut schimb de adrese de mail, si abia astazi am reusit sa ma vad cu ea. Ea e venita aici sa lucreze pentru ONG, insa nu prin AIESEC. Astazi am avut ocazia sa iesim la o narghilea, intr-un loc foarte dragut cu muzica de chillout. A venit cu un coleg de munca, A., despre care am aflat cu surprindere ca e roman! E primul roman pe care il cunosc de cand sunt aici, insa a locuit doar prin alte tari de cand avea 4 ani. A lucrat pentru una din cele mai mari firme de PR din lume, in SUA, si e aici tot pentru un internship, dar pe o perioada mai lunga. Am avut foarte multe lucruri de povestit cu el si cu G., si deja am impresia ca ii cunosc de o viata. Am inceput sa vad fiecare cunostinta pe care mi-o fac aici ca pe o noua oportunitate, pentru ca toti oamenii straini care vin in India au un background atat de interesant, si atat de multe lucruri de povestit, incat merita sa laud India doar pentru ca imi ofera prilejul de a cunoaste astfel de oameni!
Iar s-a facut 1 noaptea. Nu mai tin minte ultima data cand am adormit inainte de ora 00:00. In fiecare zi ma trezesc la 7:10, iar daca nu reusesc, ma ajuta G., colegul de camera si de servici. Cred ca ar trebui sa mai dorm din cand in cand, ca oboseala incepe sa ma ajunga din urma.
jurnal de india 