A fost un vis?

Salut!

Ultimele zile au fost pentru mine ca un vis. S-au intamplat atat de multe, incat as putea scrie un intreg roman despre tot prin ceea ce am trecut. Am vazut in sfarsit latura frumoasa a Indiei, si mi-am indeplinit visul de a vedea minunatul si faimosul Taj Mahal. Frumusetea acelui loc e de nedescris, asa ca pun o poza pentru inceput…

Sa incep cu ziua de vineri. Am cazat la mine in apartament, clandestin, 3 prieteni din Romania, veniti pentru Conferinta Internationala AIESEC care incepe luni in Hyderabad. Joi a venit prietena mea cea mai buna din India, S., din Mumbai, pe care nu am mai vazut-o de un an. Acest weekend pot spune ca mi-am incredintat viata in mainile ei.

Vineri seara am fost pentru prima oara intr-o casa de lux din India. Am luat cina cu S., in locul unde s-a cazat ea in Delhi. Mancarea indiana gatita in casa a fost extraordinara, si am realizat cat de bine se poate trai in India, si cat de mare e diferenta intre clasele sociale. Erau servitori care imi inlocuiau pana si felia de paine cand o terminam, care imi umpleau pahaul cand se termina, care imi puneau mancarea in farfurie si care ma intrebau foarte des daca mai doresc ceva. M-am simtit prost, avand in vedere unde eram eu obisnuit sa locuiesc pana acum – intr-unul din cartierele sarace ale orasului. In India sunt oameni care traiesc cu 10-20 rupii pe zi (1 leu)… Cu acesti bani se poate manca de la buticurile din strada, o portie care poate tine de foame pentru toata ziua.

Sambata am fost la Agra printr-o agentie de turism indiana. Am iesit destul de ieftin si am avut parte de un traseu destul de interesant. Am avut si ghid englez. Insa calitatea serviciilor agentiei a lasat de dorit, cat si planificarea lor in timp.

Sambata trebuia sa fim la 7 dimineata in statia de autobuz. Am asteptat aproape doua ore ca sa aflam ca de fapt autobuzul se lua din alta parte, si a venit cineva sa ne ia cu masina. Ne-a dus in statia adevarata, insa autobuzul nostru plecase de cateva minute. Soferul a trebuit sa urmareasca autobuzul, sa il depaseasca si sa il opreasca pentru ca noi sa putem urca. Drumul, de 200 km, trebuia sa dureze 2 ore jumatate, si de fapt a fost cu o ora mai mult. Insa a facut si o oprire pe drum.

Primul lucru ce l-am vizitat in Agra a fost Agra Fort, o cetate asemanatoare cu Red Fort din Delhi. Fortareata e imensa. Ne-a luat o ora sa vizitam partea rezervata pentru turisti, care e doar 20% din intreaga fortareata, restul fiind folosita de catre armata. De pe un balcon al fortaretei se putea vedea faimosul Taj Mahal, locul spre care ne-am indreptat in continuare.

Inainte de a ajunge acolo, am facut o oprire la un restaurant cu numele Gaylord’s ( 🙂 ). Desi la inceput a fost amuzant, acolo am mancat pentru prima oara mancare europeana de cand sunt aici. Apoi am fost la o fabrica de marmura – una dintre cele mai de calitate din lume, aceeasi marmura din care e construit Taj Mahal-ul. Ne-am putut cumpara suveniruri de calitate la preturi accesibile.

Urmatoarea oprire a fost Taj Mahal. Acest monument e una din cele 7 minuni ale lumii, iar istoria din spatele lui e fascinanta. Cladirea nu este altceva decat un mormant, construit din dragoste de imparatul mogul Shah Jahan pentru sotia lui, Mumtaz Mahal. Acolo sunt mormintele celor doi. Se spune ca este cel mai romantic loc din lume, si ca orice trebuie sa vada acel monument macar o data in viata, insa nu tuturor le este destinat sa ajunga acolo. Din fericire eu m-am numarat printre norocosi. Frumusetea locului e de nedescris, iar pentru a ajunge acolo, a trebuit sa trecem de o intreaga armata de oameni care incercau sa ne vanda obiecte contrafacute, si apoi de o alta armata care ne perchezitionau la sange la intrare. Insa cand am ajuns, simteam ca sunt in alta lume, eram implinit, linistit, si simteam satisfactia ca mi-am atins unul din marile scopuri ale vietii mele. Nimic nu se poate compara cu o plimbare la Taj Mahal.

Totul a fost minunat, cat timp am stat acolo. Insa la iesire, au inceput „aventurile”.

Cred ca am stat inauntru ceva mai mult decat ne era prescris de agentie, pentru ca nu ne-am mai gasit autocarul. Din nou armata de vanzatori a navalit pe noi, reusind sa ne separe pe fiecare, pierzandu-ne unul de altul. Eu si S. am ramas impreuna, si am intalnit un grup de copii localnici, vanzatori si ei, care ne-au ajutat sa ii gasim pe cei cu care mai eram. Unul dintre baieti, Raj, nu avea mai mult de 7 ani, si cunostea 9 limbi straine. Nu stia decat acele cuvinte necesare ca sa isi vanda suvenirurile, si nu stia nici macar sa citeasca. Engleza o vorbea chiar fluent, si ne repeta de multe ori ca autocarul nostru e aproape, si sa fim linistiti. Inima imi batea cu putere, afara incepuse sa se intunece. Oamenii ne trageau de haine si ne puneau in mana produsele lor contrafacute. Simteam ca suntem pierduti, insa baietii ne-au scos din multime, si la distanta am vazut autocarul care tocmai pleca. Soferul ne-a vazut si a oprit. Mai jos e o poza cu baietii ce ne-au ajutat sa gasim drumul.

Afara era noapte. Mai aveam de facut 2 opriri. Prima a fost in satul numit Mathura, la templul dedicat lui Krishna, unul dintre cei mai importanti zei ai hindusilor. Am intrat doar eu si cu un prieten roman, A. . La intrare nu aveam voie nici macar cu telefonul mobil. A trebuit sa ne lasam si incaltamintea. Atmosfera din templu era foarte linistita, toti oamenii erau prietenosi. Templul era imens, si inauntru se tinea o slujba la care am participat. Spre final, toti s-au ingramadit sa isi treaca mainile pe deasupra unei flacari si apoi sa se spele pe fata, acest lucru numindu-se binecuvantarea lui Krishna. Preotii ne-au invitat pe mine si pe A. in fata, pentru a primi aceasta binecuvantare.

Templul era consituit din 2 cladiri, una asemanatoare cu o biserica imensa, iar cealalta din mai multe incaperi in care se petreceau diverse ceremonii. Unele dintre ele erau foarte interesante pentru noi, mai ales ca nu mai vazusem in viata noastra asa ceva. Alte incaperi aveau ceremonii mai serioase, in care preotii cantau si intrau intr-un fel de transa. Templul se afla intr-o curte imensa. Avea 2 iesiri, iar eu si A. am luat-o, evident, pe cea gresita. Am ajuns intr-un loc care nu ne era familiar, si era putin populat. Parea sa fie in cealalta parte a satului. Era intuneric complet, si am incercat sa intrebam oamenii cum ajungem la cealalta iesire a templului, insa nimeni nu stia engleza. Am ajuns pe un drum pe care nu era lume, doar vaci si caini care dormeau. Nu aveam telefoanele mobile la noi, si eram singuri. Ne-am intors la iesirea din care venisem, insa soldatii nu ne-au permis sa intram pe acolo. Noroc ca ne-am intalnit cu un grup de indieni care erau din autocarul nostru, si erau in aceeasi situatie ca noi – erau pentru prima oara acolo. Au intrebat localnicii, cunoscand limba. Am ajuns pe niste drumuri laturalnice, infricosatoare. Dupa alta jumatate de ora, am ajuns in sfarsit la intrarea initiala, unde ne asteptau ceilalti cu care venisem, speriati si intreband pe toata lumea cum sa ne gaseasca. Eram din nou ultimii, autocarul pe noi ne astepta.

Am mai mers vreo ora cu autocarul, pana sa faca o alta oprire. De data aceasta, locul in care am fost era si mai infricosator. Era satul in care a fost nascut Krishna, numit Vrindavan. De data asta ne-am propus sa nu ne mai desprindem de grup, orice ar fi. Locul era foarte sinistru, erau oameni care dormeau pe toate colturile drumurilor, inveliti cu ce apucau. Era plin de mizerie, sobolani, vaci peste tot. Grupul s-a oprit in dreptul unei cladiri si ghidul a inceput sa ne povesteasca. Acolo se afla un loc de refugiu pentru 2000 de vaduve, care erau in grija templului din sat. Locul imi dadea fiori. Dupa aceea am urcat pe un drum abrupt, intunecat, printre balti si balega de vaca. Am ajuns intr-un templu mai mic, a carei curte era placata pe jos si pe pereti cu patrate de marmura, pe care erau scrise numele unor oameni, si cate o data. Acei oameni facusera odata donatii si dorisera sa li se publice numele pe placi. Se spune ca aduce noroc. Hinduismul e mai mult o filozofie decat o religie. De asemenea, pe pereti era plin de soparle verzi care stateau si asteptau. Inauntru, am participat la un ritual, s-a recitat o rugaciune de grup, si am stat pe jos ascultand predica preotului (nu am inteles nimic pentru ca era spusa in Hindi). La final am trecut fiecare pe la preot si am fost serviti cu ceva asemanator cu pasca de la noi, insa in loc de paine era zahar ars acoperit cu unt topit. Dupa ce am fost binecuvantati, am fost pictati in frunte cu o bulina de mir, specifica hindusilor. Am facut fiecare cate o donatie, nu foarte mare, si ne-am trecut numele intr-un registru, primind chiar si chitanta. Peste tot prin templu erau diverse statui si desene reprezentand zeitati, iar in altar se aflau toate aceste zeitati, in statui mari si foarte colorate, pe care le puteam vedea doar in anumite momente ale rugaciunii de grup. Din pacate, in India, nu se pot face poze in niciun loc sacru.

Experienta in sine a fost foarte interesanta. Era deja ora 11 noaptea, ora la care trebuia sa ajungem inapoi in Delhi. A inceput sa ploua foarte tare cand am plecat cu autocarul. De aici au inceput alte necazuri – ni s-a spus ca vom intarzia 3 ore. Ar fi fost bine daca ar fi fost doar atat.

Dupa ce am ajuns la intrarea in Delhi, traficul era ingrozitor. Masina a oprit motorul, si ne-am pus cu totii sa dormim pentru ca stiam ca nu e nicio sansa – era blocaj pe cel putin 3 km in fata noastra, si toate masinile aveau motoarele oprite. Dupa 2 ore de stat asa, am pornit, insa in fata noastra era alt blocaj. Imprejurimile orasului erau in constructii, iar strazile erau inundate. Soferul a incercat sa faca tot ce era posibil – contrasens, depasiri pe stanga, depasiri pe carosabil, si in sfarsit a ajuns pe o strada mai libera – o ocolitoare. Era deja lumina afara – ne petrecusem intreaga noapte in autocar. Langa noi era o mama cu un copil cu sindromul Dawn. Aceasta experienta nu i-a prins deloc bine copilului, a inceput sa aiba crize si a fost tinut de cativa barbati pana s-a calmat. Au fost momente in care simteam ca inebunesc, nu mai puteam sa ascult tipetele copilului. Cineva in spatele nostru vomita intr-o punga de plastic, iar altcineva isi facea nevoile in strada, langa autocar. Acestea se intamplau cand eram la cateva minute de a intra in Delhi, dimineata. Strada pe care o luase soferul era libera, insa dadea in alta unde masinile erau in toate directiile blocate, si nici macar nu se mai stia care e directia in care se mergea pe acea strada. A fost nebunie totala.

Dupa alte 2 ore am ajuns undeva de unde S. ne-a urcat intr-un taxi. Cand am ajuns acasa ne astepta proprietarul, suparat pe mine ca tineam 3 prieteni romani in apartament si el nu a fost informat despre asta. Dupa o discutie amicala, si dupa ce i-am povestit prin ce trecusem, a devenit mai bun cu noi si i-am dat o suma mica pentru cele 3 zile in care statusera prietenii mei cazati.

Duminica seara am luat cina cu totii la matusa prietenei noastre, S. A fost cea mai gustoasa masa pe care am luat-o in India, iar locuinta ei era foarte confortabila. Matusa ei a fost atat de buna cu noi, ne-a oferit de toate si am mancat pana am simtit ca nu mai puteam. I-am cantat lui S. si i-am luat un cadou, pentru ca in 2 zile va fi ziua ei, iar astazi pleaca inapoi in Mumbai si nu se stie cand o voi mai vedea vreodata.

Asa mi-am petrecut weekend-ul, pe scurt. Daca ati ajuns sa cititi pana aici, va multumesc pentru rabdare. Acum am inceput o noua saptamana, este luni dimineata si sunt la munca, si mi-a luat o ora sa scriu acest post. Dupa amiaza am de ales intre a ma intalni din nou cu S., a ii multumi pentru cate ne-a oferit si a o conduce pana la gara, sau a merge la un eveniment organizat de AIESEC din Delhi. Avand in vedere ca pana acum nu am avut nicio tangenta cu AIESEC-ul de aici, cred ca nici nu mai trebuie sa precizez ce voi alege sa fac in aceasta dupa amiaza.