Arhive pe etichete: vizita

Mumbai, ziua 2

Standard

(Ajuns acasa in Delhi, copiez notitele din zilele trecute din carnetel)

S-a facut 1 jumate. Dupa o discutie prietenoasa cu menajerul apartamentului in care stau, m-am retras in camera si scriu intr-un carnetel. De data asta nu am mai imprumutat laptop.

Azi starea mea psihica a variat intre emotii, fericire, entuziasm si neincredere.

Pentru a afla ora la care m-am trezit am facut poze la nimereala prin camera, si ora mi s-a afisat pe pozele de pe aparat. Nu mai am telefon!!

Am luat micul dejun cu S., si apoi am plecat prin oras, sa imi arate ce ar vedea orice turist care vine in Mumbai. Am luat trenul local catre Colaba Fort. Cladirile, strazile, atmosfera mi-a adus aminte de Bucuresti. Orasul parca ar fi european, insa foarte aglomerat si cu trafic foarte agitat. Am luat taxiul catre Prince of Wales Museum, unde influenta britanica isi spune cuvantul. In Mumbai, oriunde am vrea sa mergem, trebuie sa luam taxiul, ricsa sau trenul. Altfel nu se poate. Nimic nu e la distanta de mers pe jos.

Am ajuns apoi la malul marii Arabice, unde am facut poze in dreptul monumentului India Gateway, locul de unde britanicii au patruns pentru prima oara in India. Langa monument se afla Taj Hotel, unde au avut loc nefericitele atentate teroriste din anii trecuti. Am luat apoi pranzul intr-un local plin de straini, dupa care am gasit un taximetrist musulman foarte dragut care ne-a dus la marea Universitate din Mumbai, Curtea Suprema, Rajabai Clock Tower (un fel de Big Ben al Indiei), Malabar Hill, unde locuiesc cei mai bogati indieni.

Am facut o tura prin Marine Drive, un loc exotic la malul oceanului Indian. Am vazut casa guvernatorului, care are o plaja privata si e baricadata si pazita de o armata intreaga… am vazut case diplomatice, un templu jainist, fosta locuinta a lui Gandhi intre 1917 si 1934, de unde a pornit revolta impotriva britanicilor, si am prins apusul in Hanging Gardens, un parc in care tufisurile au forme de animale, si multe locuri de joaca pentru copii, printre care Shoe House, o casuta in forma de cizma.

Taxiul ne-a lasat la plaja Chapatty, unde am servit culfy (inghetata indiana) stand in pozitii de yoga pe terase amenajate in asa fel incat lumea sa stea pe jos. Peste tot pe plaja erau grupuri de tineri stand pe jos, admirand luna, precum si familii iesite la plimbare.

Mumbai nu doarme niciodata, noaptea e aproape la fel de agitata precum ziua. Localurile sunt deschise pana tarziu, plus ca zilele acestea am prins festivalul Navrati (9 nopti), care s-a incheiat cu dansurile colorate ale oamenilor pe strada, in dreptul camioanelor in care se aflau statuile unei zeite, care dupa cateva ore de dans, era dusa spre ocean si depusa in apa, dupa care statuia se topea.

Toata ziua m-am luptat cu o noua problema – faptul ca nu am pasaportul la mine, si tatal lui U. a rezervat bilete de avion online pentru noi pentru Goa. In 2 zile trebuie sa plec in Goa si nu am pasaport. Nu vreau sa mentionez cate telefoane a trebuit sa dea S. pentru a da de cineva de la FedEx care a fost de acord sa imi trimita pasaportul spre Mumbai, din Delhi. Foarte riscanta solutia, insa singura valabila. Urma sa mi-l trimita cu primul zbor, in regim de urgenta. Asta este cu siguranta ceva ce nu voi spune niciodata parintilor!

Seara, ajuns in camera, am constatat ca banii stransi de pe tren, de la oameni, disparusera. Era o suma mica, si singurul care a fost toata ziua in apartament a fost menajerul. Am facut greseala sa ma iau de el, si l-am ranit foarte tare. Nu avea cum sa fie el, pentru ca prin asta risca sa isi piarda meseria, in urma careia castiga mult mai mult decat banii pe care ar fi putut sa mi-i ia. A inceput sa se jure ca nu a fost el, si scena nu a fost frumoasa. Toata ziua m-am simtit vinovat ca l-am acuzat pe el, nu ar fi facut el una ca asta, iar parintii lui S. il cunosc de cand era mic, si stiu si ei ca nu ar fi fost in stare. Nici pana in ziua de azi nu am aflat unde sunt acei bani, mai ales ca stiu foarte bine unde i-am pus in ghiozdan. Se pare ca mi-a fost predestinat sa nu imi ramana banii pe care i-am primit din mila de la oameni.

Am luat cina cu S. si cu parintii ei. Sunt niste oameni minunati. Ma trateaza ca pe unul de-al lor, ca pe un frate de-al lui S..

(….)

Ma pun la somn caci maine am o zi plina… si importanta, o zi care va decide daca merg sau nu in Goa.