Arhive pe etichete: acasa

Cumpără online cartea „Namaste! Jurnal de India”

Standard

Pe tot parcursul călătoriei mele în India, am scris aproape zilnic tot ce mi se întâmpla pe acest blog. Am creat inițial blogul acesta pentru a-mi ține la curent prietenii cu tot ceea ce făceam. Am reușit să îmi păstrez amintirile intacte, scriindu-le imediat după ce le trăiam. Nu am avut la mine laptop sau alt dispozitiv de pe care pot scrie, așa că am improvizat, scriind de pe ce apucam (laptop-uri împrumutate, agende, hârtii și chiar pe telefon).

În anul 2012, am decis să transform jurnalul de India într-un ebook gratuit pe care l-am distribuit tot prin intermediul acestui blog. În perioada aceasta, am fost contactat de multe persoane care doreau să viziteze India sau pur și simplu doreau să le împărtășesc mai multe din experiența mea.

În anul 2014, jurnalul de India a trecut printr-o nouă etapă: a văzut lumina tiparului începând cu data de 21 februarie, cu ajutorul platformei editoriale Self Publishing Romania.

Acum poți cumpăra online cartea „Namaste! Jurnal de India”

Începând cu data de 21 februarie 2014, jurnalul de India a văzut lumina tiparului cu ajutorul Self Publishing Romania. Aceasta este varianta completă a experienței mele în India.

namaste jurnal de india

Oamenii sunt în permanenta căutare a fericirii. Pe mine, experiența din India m-a învățat să îmi găsesc acea fericire, și să o păstrez pentru mult timp.

Prin jurnalul de India, vreau să împart cu voi această fericire.

„Fericirea e reală doar atunci când e împărtășită.” – Christopher Mccandless

Te invit să trăiești cu mine călătoria din India prin intermediul acestui jurnal, care te va purta în cele mai exotice și controversate locuri ale acestei fascinante țări.  Dacă dorești să intri în posesia cărții, click pe butonul de mai jos:

button

 

Impresiile cititorilor

„Mi-a placut atat de mult ca nu am putut sa o las din mana pana nu am terminat-o.  Iti multumesc pentru sansa de a face o vizita virtuala Indiei. M-ai ajutat sa visez cu ochii deschisi in timp ce mergeam pe strazile ploiase din Bucuresti… Mi-a placut!” Laura Andreea Popa

„In ultimele zile, dupa munca si chiar in autobuz, l-am insotit pe Catalin Ionascu in India. Am descoperit impreuna oamenii in toata splendoarea lor (indieni, chinezi, columbieni…), am petrecut pana tarziu, am vizitat temple, am vazut Taj Mahal si Gange, am riscat si am inteles ca iti gasesti fericirea doar daca iesi din zona de confort si daca iti urmezi visurile. Multumesc frumos pentru aceasta calatorie si pentru inspiratie. Astept urmatorul jurnal.” Narcisa Lazaroiu

„Mi-a placut cartea. Povestile m-au tinut mereu in priza, m-au transportat intr-o lume indepartata ce a parut mai aproape. Stilul nararii este simplu, amuzant si incitant, indemnandu-te sa revii la lectura iar si iar. Recomand!” Mădălina Tarabulea

„Am citit cartea lui Catalin imediat dupa ce acesta a publicat-o. Cunosteam cateva din experientele sale din India, dar in carte am descoperit lucruri interesante si laturi nebanuite ale lui Catalin Ionascu. A fost o lectura placuta, am trecut prin numeroase aventuri palpitante si am descoperit o perspectiva interesanta a Indiei.” Laurentiu Strimbu

„Namaste! Jurnal de India a reușit să mă poarte într-o minunată călătorie, în timp ce metroul mă purta prin București. A reușit să surprindă totul într-o șaradă creativă ce m-a făcut să îmi imaginez colorat, puternic și adevărat minunățiile Indiei. Am „călătorit”. Am zâmbit. Mi-a plăcut.” Lavinia Sfetcu

„Cartea lui Cătă m-a trimis într-o lume despre care nu ştiam mai nimic. Am reuşit să văd, prin ochii lui, cât de fascinantă este India şi, în acelaşi timp, să îmi dau seama că nu poţi să înţelegi cu adevărat o ţară cu o cultură atât de vastă decât printr-o experienţă proprie. Dacă până acum nu mă simţeam atrasă în vreun fel de India, mi-am dat seama că o vizită în această ţară ar trebui să fie pe bucket list-ul tuturor.” Alina Mohorea

„Cartea lui Cătălin este una dintre cele mai bune cărţi care ilustrează cu adevărat viaţa în India. Cu siguranţă este cartea care ar ajuta orice turist care doreşte să ajungă în această ţară. Pe mine unul experienţa lui m-a făcut să-mi doresc şi mai mult să vizitez ţările asiatice. Unul dintre punctele de pe lista mea de locuri de vizitat în viaţă a ajuns să fie şi această minunată ţară, numită India. Îţi mulţumesc, Cătălin!” Laurențiu Mihai

„I’ve had the wish to visit India for a long time now. Yet now Catalin’s book made it burn more alive than ever. By being a travel log that has been turned into a book, the reader is able to see „fresh” sensations and feelings, presented as they were almost immediately after they were lived. India is presented with its good and bad parts, a land of extremes and diversity – the extremely poor living alongside the very rich, people that make you trust no one again and people who restore your faith in humanity; marvelous places and sceneries and dark, creepy places; amazingly small and exorbitant prices. All the religions you can imagine… and the list goes on. I had to keep reminding myself that this is not a fantasy, but a real story told by someone who experienced every bit written here. It is definitely a book that I recommend if you’ve been bitten by the travel bug.” Mădălina Ungureanu

„Am terminat cartea scrisa de dvs si, desi nu am fost in India niciodata, am calatorit chiar si imaginar din Delhi la Mumbai, de la Agra la Jaipur si m-am imaginat pe plaja din Goa. E un jurnal de calatorie care prezinta trairile, emotiile, bucuriile, dar si situatiile mai putin placute. Mi-a placut tare mult si va felicit! Cu admiratie, Valentina Avramescu

Trăiește și tu o experiență de neuitat citind jurnalul de India! Află cum poți comanda cartea printr-un click pe butonul de mai jos!

button

Asta a fost tot

Standard

Sunt acasa, in Brasov. Inca imi e greu sa ma obisnuiesc cu vremea… e prea frig aici!!

Zborul a fost placut, lejer, nu am avut nici mult timp de asteptat. Am dormit si m-am uitat la Predators pe primul avion… slabut filmul. Pe al doilea am mancat, am baut si am citit cartea despre Sadhus ce mi-am cumparat-o de la Varanasi.

Voi face o recapitulare a tot ce am facut, pe scurt,  pentru ca de fiecare data cand va fi sa imi aduc aminte sau sa ma intrebe cineva, sa nu trebuiasca sa parcurg fiecare post de pe blog. Asta doar in cazul in care e nevoie sa dau detalii.

Am stat in India intre 3 august si 23 octombrie 2010.

Am locuit in New Delhi, am schimbat 3 apartamente:

  • Lajpat Nagar 4, Amar Colony, G-Block (chirie 4500 rupii pe luna / persoana)
  • East of Kailash, N Block, 224 (chirie 6500 rupii pe luna / persoana)
  • Lajpat Nagar 2, Vinoba Puri 1 (chirie 5000 rupii pe luna / persoana)

Am lucrat pentru compania Dewinter Optical Inc., cu sediul in Main Patel Road, West Patel Nagar, New Delhi. Am lucrat in departamentele de Marketing si IT, am facut traducere si updatare de software pentru procesarea imaginilor si pentru microscoape medicale si industriale. Colegii de munca au fost cea mai tare echipa pe care am putut-o avea: Daksh (India), Kaddar (India), Aman (India), Marek (Polonia), Diana (Columbia), Weng Peng (China), Atsushi (Japonia), Jens (Germania), Anuraag (India), plus seful, domnul Rajiv Luthra, care s-a purtat exemplar cu noi si pentru care am un deosebit respect. Am lucrat intre orele 9 si 16:30, cu pauza de pranz intre 13 si 14, zilnic, de luni pana vineri. Din anumite motive nu postez salariul ce l-am avut, insa a fost suficient sa acopere chiria pe apartament, mancarea pe timp de o luna, transportul la servici din fiecare zi si un weekend de calatorit.

In afara de munca, prima luna am fost la cate 3-4 petreceri pe saptamana si am fost doar la Taj Mahal, Agra. A doua luna am calatorit in fiecare weekend, si am fost la petreceri doar in timpul saptamanii, iar a treia luna am lucrat si calatorit in prima jumatate, si ultima saptamana am avut-o libera, am fost in Mumbai si in Goa.

Locurile in care am fost in India, in ordine cronologica, sunt:

Fiecare loc e complet diferit, e unic. Oamenii vorbesc o limba diferita in fiecare stat aproape, plus activitatile si religiile sunt diferite. Am intalnit crestini, musulmani, hindusi, budisti, jainisti, plus alte ramuri mai mici ale religiilor. In fiecare zona mancarea difera, in fiecare zona activitatile ce se pot face sunt diferite. De fiecare data am calatorit cu trenul, in afara de Manali unde am fost cu autobuzul, si Goa unde am fost cu avionul. Distantele au fost mari de fiecare data – cel putin 10 ore.

Oamenii… incredibili! Am cunoscut oameni din multe tari diferite… o sa incerc sa le enumar, desi nu o sa fie toate: India, China, Columbia, Germania, Franta, Polonia, Japonia, Iran, Rusia, SUA, Mongolia, Spania, Peru, Brazilia, Canada, Turcia, Ucraina, Ungaria, Macedonia, Finlanda, Nigeria, Africa de Est, Africa de Sud, Jamaica, Iordan, Malaysia, Vietnam, Marea Britanie, Taiwan, Thailanda, Indonesia, Mexic, Olanda si… Romania. Nu in toate conversatiile am intrebat tara din care provin acesti oameni, insa acestia din tarile mentionate ii tin minte, imi sunt prieteni. Din India am acum prieteni in Delhi, Mumbai, Hyderabad, Bangalore si Jaipur.

Am locuit in primele 8 zile intr-un apartament murdar si insalubru, in care curgea apa la toaleta doar 3 ore pe zi. Bucataria ocupa doar 1 metru patrat si nu se putea folosi. Am avut colegi de apartament 5 chinezi – 1 baiat si 4 fete.

In al doilea apartament am locuit 23 de zile, impreuna cu 4 chinezi (2 baieti si 2 fete), o fata din Turcia, 5 columbieni (1 baiat si 4 fete). Apartamentul avea 4 camere, 3 bai, 1 bucatarie si o sufragerie mare. Conditiile erau bune, insa chiria era cam mare.

Al treilea apartament l-am ocupat de la 2 septembrie pana pe 23 octombrie. Avea 3 camere, 3 bai, un living si o bucatarie. Era curat, decent, si chiria era buna pentru salariul meu. Am locuit initial cu 2 baieti germani, 1 fata din Franta, 1 fata din Polonia si 1 fata din Indonesia. Dupa cateva zile baietii au plecat, fata din Franta a plecat si s-au mutat 1 fata din Columbia, 1 fata din Polonia, 1 fata din Finlanda si 1 fata din China. Ultimele 3 saptamani fata din Finlanda a plecat si am ramas in total 6 persoane, pana cand eu am plecat inapoi in Romania.

Cheltuielile de cazare, masa si transport le-a acoperit salariul, plus au ramas ceva bani de buzunar ca sa imi ajunga pentru un weekend de calatorit. Pot sa spun ca am pus accent pe calatorit, pe mancat si pe petreceri. Acestea au fost principalele mele cheltuieli, insa regret acum ca pe shopping nu am pus mare accent. Cat am fost acolo mi se parea ca gasesc peste tot aceleasi lucruri, si eram saturat de ele, si ma gandeam ca o sa am timp la final sa cumpar. Insa la final am avut parte de nefericita intamplare sa mi se fure portofelul, si nu am mai avut bani de cumparaturi, doar cat m-am imprumutat pentru calatorit si mancat.

Piata din India e foarte ieftina, insa mall-urile sunt foarte scumpe. Restaurantele oscileaza intre cele de strada, care sunt infirm de ieftine, cele inchise insa nu prea curate, care sunt inca ieftine, si cele inchise dar de lux, care sunt la fel de scumpe ca intr-o statiune de turisti din Europa. Din cauza diferentei imense intre clasele sociale, asa e o diferenta imensa intre preturi. Un obiect bibelou sau suvenir, cumparat intr-un magazin inchis, poate costa de 10 ori mai mult decat acelasi obiect cumparat de afara, de la un vanzator de strada. Insa e posibil ca de la acel vanzator calitatea sa lase de dorit cateodata. Indienii sunt maestrii in a fabrica obiecte contrafacute.

Despre India sunt foarte multe de spus… e o tara incredibila, de fapt e o foarte mare diversitate, acolo se gaseste cate putin din fiecare tara din lume. Exista oameni de toate culorile si rasele, de la foarte albi la foarte negri, de la caucazieni la asiatici si negri. Exista peste 30 de limbi complet diferite, si peste 300 de dialecte. Limba de baza este hindi, vorbita in nord. In orasele mari tendinta este spre engleza, insa in orasele mici si la sate foarte putini cunosc engleza. Indienii sunt oameni foarte buni la suflet si foarte ajutatori cu strainii, cu mici exceptii. Insa sunt cam lenesi, unii din ei, si nu sunt niciodata punctuali.

Pentru orice fel de detalii despre India, poze, informatii despre transport, viza, mancare, piata, sau orice fel de sfaturi in caz ca doriti sa vizitati vreodata aceasta incredibila tara, puteti sa ma contactati oricand. Informatiile mele de contact sunt in rubrica Contact.

Va multumesc tuturor celor care mi-ati citit blogul, multumesc pentru rabdarea pe care ati avut-o daca ati parcurs totul pana aici.

Va doresc tuturor sa mergeti acolo unde va doriti, sa faceti ceea ce ati visat dintotdeauna sa faceti. Daca este ceva ce va doriti cu adevarat, credeti-ma ca este posibil. Din experienta pe care am avut-o am invatat ca nimic nu e imposibil, daca este ceva ce ne dorim foarte mult. Viata noastra este asa cum ne-o facem cu mainile noastre, prietenii pe care ni-i facem se incadreaza totdeauna in personalitatea noastra, iar tot ceea ce ne inconjoara ne defineste ca persoana care suntem. Iesiti din spatiul vostru de confort, si credeti-ma ca nu veti vrea sa va mai intoarceti acolo!

Din nou acasa…

Standard

Acum am ajuns acasa, in apartamentul din Delhi. Sunt frant de oboseala dupa un weekend luuuung. Am fost mai devreme in Old Delhi sa iau cina cu colegii de munca la un restaurant musulman numit Kashim, celebru pentru preparatele din carne.

Azi dimineata am ajuns de la Varanasi, si am mers direct la munca, asa cum eram, fara dus si cu putin somn. Am plecat vineri seara la ora 18, direct dupa servici. In drum spre gara am luat cina in Khan Market, locul unde se serveste una din cele mai bune Chicken Tikka din oras.

Noaptea de vineri am calatorit la clasa sleeper, ca de obicei. La fel si la intoarcere. Vineri a fost ultima zi de munca a lui J., colegul si prietenul nostru din Germania, care pleaca joi, in aceeasi zi in care plec eu in Mumbai.

Da, s-a stabilit… de mult imi rezervasem biletul, am vorbit cu U. si cu S., cazarea o am asigurata… si in rest, ce voi face acolo, depinde doar de ei.

C., colega mea de camera, a venit cu propunerea sa mergem impreuna in Goa, plajele exotice de la malul oceanului Indian. Insa asta presupunea sa mergem doar in weekend-ul ce urmeaza, si anume ca eu sa imi anulez biletul spre Mumbai si sa luam avionul, pentru a avea mai mult timp de petrecut acolo. Insa intre timp am tot vorbit cu U., prietenul meu cel mai bun din India, pe care o sa il vizitez in Mumbai. Planurile s-au schimbat, si a trebuit sa refuz propunerea colegei mele de camera.

Varanasi a fost un loc intr-adevar deosebit, cum nu am mai vazut pana acum. Oras similar prin arhitectura cu Jodhpur, insa diferit prin religiile care se intalnesc acolo, prin stilul de viata si mai ales prin spiritualitate. Atmosfera e uimitoare. In fiecare zi, pe malul raului Gange, langa hostelul la care am stat, se ard in medie 350 de cadavre…

Acum stau cu C., ea citeste un Lonely Planet, eu scriu pe blog… in curand vine R. pe la mine sa stam la o bere… si sper sa pot imprumuta maine un laptop sa pot scrie un post mai lung despre calatoria de la Varanasi.

O conversatie de aseara

Standard

Sa-ti spun experienta din prima mea zi in India, omule. Nebunie! Cum am ajuns, iesisem din aeroport, si vine la mine un tip sa se uite in urechile mele.

„Dirty, sir, you’re dirty”, imi zice el. Imi pune mana pe ureche , cu degetele lui jegoase, si se face ca se uita inauntru. Eram surprins, eram ceva de gen „What the fuck man?”… Apoi se uita la mine si zice „50 rupees, I take it out”. Nebunul voia sa imi bage un bat in urechi sa mi le curete. Si cerea 50 de rupii pentru asta! Primul lucru la care a trebuit sa zic „No, no, thanks but no!”

In aceeasi zi trebuia sa ajung in centru, in Connaught Place. Alergam ca nebunul prin parc ca trebuia sa fiu la o intalnire. La un moment dat observ ca aveam un rahat pe pantof. Vad un tip scund in spatele meu care ma urmarea si  fugea dupa mine cu o carpa murdara in mana. Ma opresc din alergat, ma ajunge, se pune in genunchi si incepe sa imi curete pantoful cu carpa. Ma opresc din mers, las omul sa isi faca treaba. Se ridica in picioare si zice „Normally this costs 300 rupees”. Eram din nou ceva de genul „What the fuck man??”.

In final ii dau 50 de rupii si imi vad de drum. 50 de nenorocite de rupii, pentru ca mi-a dat cu o carpa murdara pe pantof! Incredible India, man!

(R. din Germania, fragmente din conversatia de aseara)

Welcome!

Standard

Salutari si bine ati venit!

De mult imi doream sa am blog pe wordpress, si acum s-a ivit ocazia. Nu sunt un blogger din fire, sincer nu vad utilitatea unui blog decat daca persoana care il detine are ceva important sau interesant de zis.

Dedic acest blog intregii mele experiente in eterna si fascinanta Indie, locul in care dintotdeauna mi-am dorit sa ajung. O sa postez de fiecare data cand am ocazia, ca intr-un jurnal.

Important de precizat ca voi posta in limba romana, dedicand acest blog exclusiv prietenilor mei romani care doresc sa-mi urmareasca experientele. Posturi in limba engleza vor fi doar in cazuri mai speciale 🙂

In general pe blog o sa pun si informatii utile pentru cei care doresc sa viziteze India sau sa lucreze acolo, cat si pentru cei interesati de aceasta tara, de oamenii si de cultura ei.

Acestea fiind spuse, va doresc o zi excelenta si va mai astept sa ma cititi!