Adio, Mumbai, de pe Saraj Express

Am prins apusul de soare din avion. A fost minunat. Niciodata nu m-am simtit mai aproape de soare ca atunci. Nu imi puteam dezlipi ochii de la fereastra avionului, observand dansul luminii solare printre nori. In acelasi timp simteam o impacare totala in privinta experientei mele in India. Pot spune acum cu adevarat ca am trecut prin de toate, am avut o experienta completa.

Ajunsi acasa la U., seara, am cunoscut parintii si bunica lui. Din nou am dat de oameni minunati, care m-au tratat ca si cum as fi cu adevarat frate cu U.. Am discutat cu ei liber, ca si cum am fi prieteni de-o viata, si am iesit sa luam cina in oras. A fost o cina imensa, am avut parte de multe feluri de mancare indiana…

Inainte de cina, insa, am fost cu U. sa vizitam niste prieteni de-ai lui, o formatie de nu-metal. A fost interesant sa vad cum se dezvolta aceasta latura in India. Sunetul era foarte bun, instrumentele sunau tare si profesionist. Nu ma asteptam sa am parte de un asa concert intr-un apartament, la etajul 4, si sa dau din cap dupa atata oboseala acumulata.

Dupa cina cu parintii am fost in acelasi apartament sa mai povestim, sa cunosc si eu prietenii lui U.. Unul dintre baieti avea rasta, nu stiu cum si le putea intretine pe caldura permanenta din Mumbai.

Pe la ora 2 am adormit… si a doua zi m-au trezit parintii lui U., imi pregatisera micul dejun, si un pachet sa iau pe tren. Foarte dragut din partea lor. Ne-am luat la revedere, si U. m-a dus la gara, m-a urcat in tren, si ne-am simtit din nou ca ultima oara cand ne-am luat la revedere…

Eram in Bucuresti, in statia de autobuz, l-am urcat pe U. in autobuzul spre aeroportul Otopeni. Pe atunci fumam. Autobuzul pleca in 5 minute, si i-am zis lui U… hai pana afara la ultima tigara. Si intr-adevar, de atunci amandoi ne-am lasat de fumat. Tigara aceea a insemnat foarte mult pentru amandoi, pentru ca era tigara indiana, adusa de U. in Romania cu 2 luni inainte. Pastrasem inca de atunci acea tigara pentru acel moment.

Asa a fost si acum, insa nu a mai fost vorba de fumat acum. Pur si simplu ne-am urat toate cele bune si sa ne vedem sanatosi data viitoare.

Am petrecut 21 de ore in Saraj Express, unul din cele mai ieftine si murdare trenuri indiene. Parintii lui U. mi-au sugerat ca nu a fost o idee buna sa iau acel tren… si am stat de data asta doar in patul meu, situat sus, la nivelul 3… la inceput cand mergeam la baie imi luam bagajele cu mine, insa dupa o vreme am inceput sa am incredere in cei din jurul meu, mi-am dat seama ca sunt oameni buni si i-am rugat sa imi urmareasca bagajul cat timp eram la baie. Si nimic rau nu s-a intamplat, atat doar ca m-am plictisit ingrozitor, stand in aceeasi pozitie 21 de ore, pentru ca spatiul era mic. Am trecut prin locuri mirositoare, am incercat sa dorm insa a fost greu din cauza ca am calatorit ziua. Noaptea s-a facut chiar frig, si ventilatoarele mergeau fix spre mine si nu aveam cum sa le opresc.

La final a avut intarziere de vreo 20 de minute, am ajuns pe la 4 jumatate in Delhi.

Am luat ricsa, am ajuns acasa pe la 5. C. se trezise, si am stat si am povestit toata dimineata, pana a plecat ea la munca.

Banii si telefonul nu aduc fericirea

Acum stau in camera cu fratele lui S., numit T.. Am intrat putin pe internet. Ieri a fost o zi plina, am vazut mare parte din Mumbai…. parca e un oras european, e mai curat si mai deschis decat Delhi… nici nu se compara. Parca nu ar fi India pe care o stiu eu. Mi-a placut foarte mult, mi-as fi dorit sa stau aici si nu in Delhi… oportunitatile sunt mai mari, cat si peisajele sunt mai frumoase, cat si oamenii sunt mai deschisi, cunosc mai bine engleza, si in plus, lucru socant pentru mine – soferii de ricsa si taxi merg intotdeauna pe ceas.
Postul de blog despre ziua de ieri l-am scris ieri noapte intr-un carnetel, foile sunt ratacite prin camera, o sa il public indata ce voi avea timp, plus pun poze din locurile pe care le-am vazut.
Am fost primit in familie cu bratele deschise, am fost tratat ca pe un membru de-al lor… Servim mesele impreuna, discutam deschis despre orice, glumim… aici ma simt ca acasa, ma simt ca si cum as fi unul din copiii acestei familii. M-au facut sa uit de incidentul ce l-am avut pe tren, m-au facut sa ma simt fericit din nou.